ApărareȘtiri

Marinarii militari români și ucraineni participă la Riverine 2020, pe fluviul Dunărea/ FOTO

Forțele Navale Române

Aproximativ 300 de marinari militari din România și Ucraina participă la exercițiul comun „Riverine 2020”, pe fluviul Dunărea, în perioada 7-11 septembrie.

Exercițiul, organizat, planificat și condus de Flotila Fluvială a Forțelor Navale Române  se desfășoară în zona cuprinsă între Tulcea și Izmail (Ucraina), la care participă  din cele două state.

La activitățile de instruire participă două vedete blindate din Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie, două vedete fluviale din Divizionul 88 Vedete Fluviale, un remorcher fluvial al Divizionului 131 Nave Sprijin Logistic și un elicopter Puma Naval din Grupul 256 Elicoptere.

Structurile militare angrenate vor executa, împreună cu nave ucrainene, precum şi cu nave ale Gărzii de Coastă din Ucraina şi ale Poliției de Frontieră din România, manevre tactice, exerciții de inspecție și control la ambarcațiuni suspecte, exerciții de remorcaj și antrenamente de punere în aplicare a procedurilor de acțiune pentru intervenții în situații de urgență, au informat FNR.

”Participarea Forțelor Navale Române, cu capabilități ale Flotilei Fluviale, la exercițiul „Riverine 2020”, aduce o contribuție semnificativă în vederea creșterii nivelului de pregătire și vine în sprijinul dezvoltării relațiilor bilaterale, în scopul menținerii securității și siguranței în zona fluviului Dunărea”, consideră FNR.

  • Imagini de la Riverine 2020, aici