ApărareȘtiri

MApN are aproape 65.000 de pensionari, peste jumătate au pensii sub 3500 de lei brut

Foto; Arhiva

Aproape 65.000 de persoane se află în acest moment în evidența Casei de Pensii a Ministerului Apărării, dintre care peste jumătate au pensia brută sub 3500 de lei, arată statisticile oficiale.

3500 de lei este valoarea pensiei medii brute pentru vechime completă aflată în plata Casei de Pensii a MApN și aproape 60 la sută dintre pensionarii militari au pensii sub această valoare medie. Statisticile publicate de Casa de Pensii a MApN nu precizează care este cea mai mică sau cea mai mare pensie militară.

Un procent de 6 la sută dintre pensionarii militari au pensii între 7.000 și 10.000 de lei.

Aproape 2,6 la sută dintre pensionarii militari depășesc nivelul de 10.000 de lei lunar, cei mai mulți fiind foști magistrați militari sau foști aviatori.

În ceea ce privește personalul militar în activitate, soldele lunare nete maxime erau, conform dateler oficiale (la nivelul lui 2019): 2.681 lei pentru locotenenţi, între 3.200 şi 5.400 lei pentru gradele de căpitan până la locotenent-colonel, 8.300  de lei pentru gradul de colonel,

Un general de brigadă, cu o stea avea o soldă de 10.600 de lei. Un general cu patru stele ajungea cu solda până la aproximativ 17.000 de lei.

Pentru celelalte categorii de personal, soldele se înscriau, în 2019, între 1.900 şi 6.000 lei pentru subofiţeri şi maiştri militari şi între 1.700 şi 3.800 de lei pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti.