ApărareȘtiri

Manevre româno-ucrainene în Delta Dunării. Desfășurare de nave, elicoptere, scafandri și infanteriști marini

Infanteriștii marini din Regimentul 307 (Foto: Facebook)

Militari români și ucraineni participă începând de marți și până la 1 octombrie la exercițiul bilateral ”Riverine 21”, care se desfășoară între Tulcea și Izmail (Ucraina), sub comanda Flotilei Fluviale din marina militară română.

România aduce la manevre  două vedete blindate, două vedete fluviale, un remorcher fluvial, o navă a Poliției de Frontieră, un elicopter Puma Naval, un detașament de scafandri EOD, un pluton de infanteriști marini, șase ambarcațiuni rapide de asalt și ofițeri de stat major.

Ucraina participă cu trei vedete blindate, o navă auxiliară, un elicopter, trei nave ale Gărzii de Coastă, un pluton de infanteriști marini, un detașament de scafandri EOD, o ambarcațiune rapidă de asalt și ofițeri de stat major.

Aproape 600 de militari sunt implicații în exercițiul care se desfășoară anual și care este condus alternativ de marinele militare ale celor două țări. Scopurile ”Riverine 21” sunt consolidarea cooperării militare pe Dunăre, creșterea nivelului de instruire și interoperabilitatea forțelor.