ApărareImportant

Mandatul misiunii IRINI din Mediterana a fost prelungit până în 2027

Foto: navy.ro 0perațiunea IRINI din Marea Mediterană

Consiliul UE a decis marți prelungirea mandatului misiunii IRINI din Marea Mediterana (EUNAVFOR MED IRINI) până la 31 martie 2027 adăugând și un nou obiectiv al activității operațiunii.

”Operațiunea IRINI va desfășura acum activități de monitorizare și supraveghere și va colecta informații despre activități ilicite, altele decât traficul de arme și materiale aferente și exporturile ilicite de petrol din Libia”, se spune într-o comunicare a Consililui. De asemenea, în cadrul misiunii vor fi colectate informații utile pentru protecția infrastructurii maritime critice și pentru planificarea de urgență.

Costurile comune ale operațiunii IRINI se vor ridica la 16, 35 de milioane de euro pentru perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2027.

EUNAVFOR MED IRINI a fost lansată la 31 martie 2020 având ca obiectiv principal aplicarea embargoului ONU asupra armelor impus Libiei, stabilit prin Rezoluția 1970 (2011) a Consiliului de Securitate al ONU, prin utilizarea mijloacelor aeriene, satelitare și maritime.

Misiunea este mandatată să efectueze inspecții la navele suspectate de transportul armelor sau muniției către și dinspre Libia, care cad sub incidența embargo-ului ONU. IRINI monitorizează și încălcările embargo-ului comise pe rutele aeriene și terestre.

De asemenea, IRINI monitorizează și colectează informații despre exporturile ilicite din Libia de petrol, țiței și produse petroliere rafinate, dar și contribuie la consolidarea capacităților și a formării Gărzii de Coastă și Marinei Libiene

Comandantul operațiunii este contraamiralul Valentino Rinaldi.

În 2024, Forțele Navale române au participat la operațiunea IRINI cu fregata Regina Maria, cu un echipaj de 240 de marinari, un elicopter IAR 330 Puma Naval și un detașament al forțelor speciale.