ApărareȘtiri

Luxemburgul va participa cu 25 de militari la misiunea NATO din România

Militari luxemburghezi (FOTO: Letzebuerger Armei/Facebook)

Luxemburgul va trimite aproximativ 25 de militari în România în cadrul misiunii NATO de consolidare a apărării Flancului estic al Alianței, a anunțat Francois Bausch, ministrul Apărării din Marele Ducat.

Țara occidentala va trimite trupe în România ce vor fi încadrate în Grupul de luptă al NATO,  care numără aproximativ 900 de militari din Franța, Olanda și Belgia.

Militarii luxemburghezi vor avea sarcina de a efectua activități de recunoaștere în țara noastă, a declarat Bausch în Parlamentul Marelui Ducat, potrivit publicației The Luxembourg Times.

Grupul de luptă al NATO din România, condus de Franța, se numără printre măsurile de creștere a vigilenței (eVA) care au rolul de a crește gradul de pregătire și prevenire a oricăror tipuri de agresiuni la adresa Alianței și de a demonstra cu claritate angajamentul ferm al NATO pentru apărarea tuturor aliaților.

În luna iunie, Franța și-a manifestat disponibilitatea de a crește la nivel de brigadă prezența militară desfășurată în România sub egida NATO. În cadrul misiunii Aigle de reasigurare și cooperare în Europa de Est, Franța a dislocat în România 500 de militari și numeroase vehicule blindate și alte echipamente.

România găzduiește în prezent aproximativ 4.000 de militari aliați – Statele Unite, Germania, Franța, Marea Britanie, Portugalia și Belgia. Majoritatea militarilor străini sunt dislocați la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța și la baza Cincu, în județul Brașov.

Dislocarea militarilor luxemburghezi în România survine în contextul în care țara occidentală se pregătește să retragă un număr similar de trupe din Mali, unde o misiune de instruire a UE este programată să se încheie pe 1 decembrie.

În urma invaziei ruse în Ucraina, Luxemburgul urmează să-și majoreze cheltuielile anuale pentru apărare până la 1% din PIB până în 2028 – adică până la aproape de 1 miliard de euro.

Cu o populație de doar 650.000 de oameni, Marele Ducat al Luxemburgului dispune de o capacitate militară limitată, având o armată formată din doar 410 persoane, la care se adaugă o forță de jandarmerie de 600 de oameni, potrivit raportului The Military Balance 2021.

Cu toate acestea, militarii luxemburghezi au participat la numeroase misiuni în străinătate în Afganistan, Mali sau Lituania.