Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în România staționează în prezent aproximativ 5000 de militari din statele NATO, prezența lor arătând ”angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc, conform Articolului 5 al Tratatului de la Washington”.
”Țara noastră beneficiază astăzi de cele mai solide garanții de securitate, iar cetățenii români sunt apărați și protejați în fața oricăror potențiale amenințări. Regiunea Mării Negre a devenit o zonă recunoscută și tratată ca fiind de importanță strategică pentru securitatea euroatlantică, iar acest fapt a fost consemnat oficial și în cele mai importante documente strategice ale NATO”, a spus Iohannis la festivitățile de Ziua Marinei, ultimele la care participă în calitate de președinte.
România este ”recunoscută și apreciată la nivel aliat ca un pilon solid de securitate regională și un contribuitor major la procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic”, a spus el, adăugând: ”România are o serie de inițiative care produc deja rezultate importante pentru securitatea regiunii noastre, una dintre ele fiind înființarea unei Grupări Operative pentru Combaterea Minelor Marine din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia”.
Iohannis a precizat că a decorat drapelul de luptă al Statului Major al Forțelor Navale cu ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Comandor cu însemn de pace pentru militari.
Alte mesaje ale oficialilor de Ziua Marinei:
Premierul Marcel Ciolacu (pe Facebook): ”Îi felicit, îi respect și le mulțumesc tuturor marinarilor români, militari sau civili, pentru efortul și munca lor de zi cu zi. „La mulți ani”, în această zi sfântă de 15 august, Ziua Sfintei Maria, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni!”
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării: ”Cu toții suntem de acord că valoarea cea mai de preț a Forțelor Navale este, ca și a întregii armate, resursa umană. De aceea acordăm maximă prioritate îmbunătățirii condițiilor de muncă și de trai ale militarilor români. Prin programele majore de înzestrare demarate la nivelul ministerului, dorim să asigurăm tehnica performantă de care profesioniștii Marinei Militare au nevoie pentru îndeplinirea misiunilor la standarde ridicate”.