EnergieȘtiri

Investiție de 300 de milioane de euro pentru securitate nucleară, protecție radiologică, cercetare în fuziune, via Euratom

Foto: Comisarul european Marya Gabriel - Twitter

Comisia Europeană a aprobat o finanțare de 300 de milioane de euro pentru programul de lucru al Euratom, investiția urmând să sprijine cercetarea în domeniul fuziunii, îmbunătățirea securității nucleare și a protecției radiologice, precum și stimularea aplicațiilor neenergetice ale tehnologiei nucleare.

Comisia își dorește ca propunerile pentru finanțare din acest an să se concentreze pe domeniul medical, ”dincolo de  aspectele energetice tradiționale de importanță majoră, cum ar fi securitatea nucleară, axându-se și pe probleme societale precum sănătatea și educația”, după cum a remarcat comisarul european pentru inovare și cercetare, Marya Gabriel.

Propunerile se pot depune din 7 iulie.

România a fost printre codașele ratificării Tratatului Euratom ( Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice), Parlamentul aprobându-l la sfărșitul lunii mai a acestui an. La acel moment, România se afla între cele cinci state ale UE care nu ratificaseră tratatul, alături de Polonia, Austria, Olanda și Ungaria.