IT&CȘtiri

Guvernul a înființat Directoratul Național de Securitate Cibernetică, cu peste 1000 de angajați. CERT-RO se desființează

Sursa: EDA

Guvernul a înființat Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), o agenție care va fi în coordonarea premierului și finanțată din bugetul SGG. Orodnanță de Urgență pentru constituirea acestei entități a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Numărul maxim de posturi al Directoratului este de 1.250, care include structurile centrale, regionale și județene, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

DNSC va prelua activitățile, atribuțiile și personalul CERT-RO, iar principala sa responsabilitate va fi  este asigurarea securității cibernetice a spațiului cibernetic național civil, în colaborare cu instituțiile și autoritățile competente.

Conducerea DNSC  va fi asigurată de un director cu rang de secretar de stat și cinci adjuncți cu rang de subsecretar de stat. Durata mandatului directorului este de 5 ani. Directorul și cei cinci adjuncți sunt numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, cu avizul CSAT.

Comitetul director al DNSC este format din reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, premierului, MAI, MApN, MAE, MFP, MMPS, MCID, M. Educației, SRI, SIE, STS, SPP, ANCOM, ORNISS.

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui (USR) a criticat înființarea acestei structuri, remarcând că numărul de posturi crește de peste 8 ori, față de cel al CERT-RO și că ”toată distracția” este pe banii contribuabilului.