ApărareCategorie PrincipalăȘtiri

Global Corp.Week: Europa, locul trei în lume la construcția de nave militare/Ministerul rus al Apărării va avea birou de legătură în Serbia

Sursa: Naval Group
  • Europa, locul trei în lume la construcția de nave militare, dar cel mai mare exportator;
  • Algeria a primit primul lot de avioane MiG-29 de ultima generație din Rusia;
  • Zelenski promite că nu va reduce bugetul armatei ucrainene pentru anul 2021/Ucraina vrea să producă – în cooperare cu Turcia – corvete, motoare de aviație, drone și sisteme antiaeriene;
  • China, înfuriată după ce SUA au aprobat exportul de rachete antinavă către Taiwan/Sancțiuni chineze împotriva firmelor Lockheed Martin, Raytheon și Boeing;
  • Ministerul rus al Apărării ar putea deschide un birou în Serbia, aliatul său tradițional din Balcani;
  • Frontex a selectat Airbus și două firme israeliene pentru servicii de supraveghere a Mării Mediterane cu ajutorul dronelor;
  • SUA vor dona două avioane F-16 vechi pentru pregătirea piloților bulgari, după ce Sofia a plătit 1,2 miliarde USD pe opt avioane F-16 Block 70;
  • Ministrul Nicolae Ciucă, de Ziua Armatei: Să dezvoltăm forțele și capabilitățile care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor;
  • Majoritatea avioanelor militare ale Ucrainei vor fi inutilizabile peste zece ani din cauza uzurii, avertizează comandantul aviației ucrainene;
  • Naval Group prezintă un concept de submarin electric aproape invizibil pentru sonar și cu un echipaj redus;
  • Contractul pentru noile corvete ale Marinei Române mai așteaptă.

 

#Umbrela Strategică vă prezintă o sinteză a principalelor știri de business din industria apărării din săptămână precedentă:

Fregata europeană multi-misiune – FREMM – Carlo Margottini (Fincantieri)

Europa, locul trei în lume la construcția de nave militare

Europa, pe locul trei în lume, după America de Nord și Asia de Est, în privința construcției de nave militare în perioada 2015-2019, arată un publicat cu ocazia ediției din acest an a expoziției Euronaval, cel mai important eveniment mondial în domeniul securității maritime.

Studiul, intitulat „The world defence shipbuilding”, a fost realizat de Jane’s Information Group și asociația GICAN – Groupement des Industries de Construction et Activités Navales.

Valoarea producției mondiale de nave militare a fost de 192 miliarde de dolari între 2015 și 2019, fiind realizate în această perioadă 59 de submarine, 282 de nave de patrulare și 146 de distrugătoare, fregate și corvete.

Regiunea America de Nord este pe locul întâi din punct de vedere al valorii producției (65 miliarde de dolari și 379.000 tone), datorită nivelului tehnologic ridicat al navelor realizate aici și a costurilor de producție.

Pe de altă parte, regiunea Asia de Est (China, Japonia, Taiwan, Coreea de Sud și Coreea de Nord) se remarcă ca principal producător din punct de vedere al volumului. China, singură, produce de două ori mai mult decât toată Europa (720.000 de tone, față de 369.000 de tone).

În perioada analizată, China a lansat 149 de nave militare pe mare, adică de două ori mai multe decât Statele Unite (70) și de cinci ori mai multe decât Franța (29).

Cu toate acestea, valoarea producției de nave militare în China este de 38 de miliarde de dolari, iar a întregii regiuni est-asiatice ajunge la 56 de miliarde de dolari.

Europa ocupă locul trei în ceea ce privește tonajul (369.000 t) și valoarea (33 miliarde dolari). Marea Britanie și Franța sunt cei mai mari producători de nave militare din Europa și sunt, de asemenea, principalii exportatori din zonă. Cele două țări sunt urmate de Germania, și apoi de Italia.

Regiunea Asia Centrală & Rusia urmează după Europa, în principal datorită producției șantierelor navale rusești.

În mod notabil, Europa este principala exportatoare de nave militare din lume. Majoritatea covârșitoare a producției chinezești și americane este rezervată propriilor nevoi naționale. Doar 1% din valoarea produsă în Statele Unite este destinată exportului, 3% în China, față de 30% în Rusia și Coreea de Sud și până la 50% în Europa.

Regiunea Europa se mai remarcă și prin numărul mare de concurenți pe piața producției de nave militare, principalii jucători europeni fiind Naval Group (Franța), TKMS (Germania),  Fincantieri (Italia) și Navantia (Spania).

De altfel, Hervé Guillou, fost președinte și director general al companiei franceze Naval Group, comenta în luna martie că “în China, Rusia și Coreea de Sud există doar un singur jucător în sectorul construcțiilor navale, în Statele Unite sunt doi. În Europa, sunt 12 jucători. Nu are niciun sens. Prin urmare, toate aceste șantiere apelează la dumping pentru a supraviețui”.

Potrivit unui studiu publicat cu ocazia emisiunii Euronaval, Franța este al doilea cel mai mare exportator mondial de nave militare în perioada 2015-2019.

Mikoyan MiG-29 (Tass)

Algeria a primit primul lot de avioane Mig-29 de ultima generație din Rusia – surse

Forțele aeriene algeriene au primit primul lot de avioane de luptă MiG-29M/MiG-29M2 din Rusia, a relatat agenția de știri Tass, pe 26 octombrie, citând portalul algerian menadefense.net.

Aeronavele au fost livrate dezasamblate și sunt pregătite pentru primele lor zboruri de la baza aeriană Oran, a transmis portalul web.

Avioanele MiG-29M/MiG-29M2 vor înlocui aeronavele MiG-29S utilizate de escadrila Nr. 193 de vânătoare a Forțelor Aeriene Algeriene.

Avioanele MiG-29M/MiG-29M2 sunt identice cu versiunea exportată de Rusia în Egipt, a precizat portalul web.

Anul trecut, compania rusă de export-import Rosoboronexport (care face parte din corporația de stat Rostec) a semnat două contracte cu Algeria pentru livrarea unei escadrile de avioane MiG-29M/MiG-29M2 și a unei escadrile de avioane Su-30MKA.

Sursa: News of the Ukrainian Navy

Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, promite că nu va reduce bugetul armatei ucrainene pentru anul 2021

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a declarat că nu va permite o reducere a bugetului armatei ucrainene pentru anul 2021 și a menționat că Ucraina intenționează să producă – în cooperare cu Turcia – corvete, motoare de aviație, drone și sisteme antiaeriene, informează agenția UNIAN.

“Cel puțin, fondurilor vor rămâne la nivelul acestui an. Aceasta înseamnă peste 117 miliarde hryvnia [4,1 miliarde USD]. Aceasta înseamnă cu 15 miliarde hryvnia [528,7 milioane USD] mai mult decât în ​​era panourilor publicitare despre armată [referire la campania publicitară a fostului președinte Petro Poroșenko]”, a afirmat liderul de la Kiev pe 20 octombrie.

Pe lângă fondurile proprii, Ucraina se va putea baza și pe un ajutor militar de 250 de milioane de dolari aprobat de Congresul SUA, iar cu Marea Britanie a fost semnat recent un acord de împrumut în valoare de 1,25 miliarde de lire sterline pentru înzestrarea marinei ucrainene.

“Am primit și așteptăm [din SUA] alte nave de patrulare din clasa Island. Împreună cu Turcia, vom produce corvete, motoare și drone militare, și vom dezvolta sisteme de apărare aeriană. Începem să fabricăm cele mai recente elemente de arme: complexul de control pentru artilerie de divizie „Obolon-A”, sisteme de mortiere „Barras” și muniție de artilerie, în special pentru sistemele reactive”, a adăugat el.

În plus, Ucraina testează sistemul lansator multiplu de rachete Vilkha-M și sistemele de rachete Typhoon.

Zelenski a mai afirmat că racheta de croazieră anti-navă Neptun este introdusă în uz de către Forțele Armate, iar Ucraina va iniția construcția a două baze navale pentru a proteja regiunea Mării Negre.

Rusia a criticat prompt intenția Ucrainei de a crea două baze navale pe coastele Mării Negre. Purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmând pe 20 octombrie că înființare de către Ucraina a unor noi baze navale pontice poate afecta stabilitatea regională, relatează agenția Tass.

Rachetă Harpoon (Boeing)

China, înfuriată după ce SUA au aprobat exportul de rachete antinavă către Taiwan

În timp ce Washingtonul își extinde exporturile de arme către Taiwan răspuns la intensificarea presiunii militare a Chinei asupra Taipeului, regimul de la Beijing a anunțat că va impune sancțiuni împotriva a trei giganți din industria de armament din SUA: Lockheed Martin, Raytheon și Boeing.

Statele Unite au aprobat, pe 26 octombrie, un nou acord de export de armament către Taiwan, pentru o sumă estimată la 2,4 miliarde de dolari. Această nouă tranzacție implică 100 de sisteme de apărare de coastă cu rachete antinavă RGM-84L-4 Harpoon Block II, cu o rază de acțiune maximă de 125 de kilometri.

Cu câteva zile mai devreme, SUA au aprobat exportul către Taiwan de sisteme tip lansator multiplu de rachete cu rază lungă High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS) de la Lockheed Martin; rachete aer-sol cu ​​rază lungă de acțiune SLAM-ER de la Boeing și module de senzori externi pentru avioane F-16 care permit transmiterea în timp real a imaginilor și datelor către stațiile terestre.

În august, Taiwan a cumpărat, de asemenea, 66 de avioane de luptă F-16.

China a anunțat, tot pe 26 octombrie, că va impune sancțiuni împotriva unor companii americane implicate în vânzarea de echipamente militare către Taiwan, precum și împotriva „persoanelor și entităților americane care au jucat un rol dăunător” în aceste tranzacții. Companiile Lockheed Martin, Raytheon și Boeing Defense sunt vizate de sancțiuni chineze.

“Vom continua să luăm măsurile necesare pentru a proteja suveranitatea națională și interesele de securitate”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Zhao Lijian. El a reiterat faptul că vânzările SUA de arme către Taiwan „încalcă grav” principiul unei singure China și dăunează intereselor de securitate ale Chinei.

Zhao Lijian a cerut Statelor Unite să nu mai vândă armament Taiwanului și să întrerupă legăturile militare cu guvernul din Taipei.

China și-a intensificat în mod semnificativ activitățile militare în proximitatea Taiwanului, iar relațiile SUA-China au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, în contextul în care atât președintele Donald Trump, cât și rivalul său democrat, Joe Biden, au afișat poziții dure față de Beijing.

Statele Unite sunt obligate prin lege să ofere Taiwanului mijloacele de a se apăra, dar Washingtonul nu a precizat dacă va interveni militar în cazul unui atac chinez asupra Taiwanului, lucru care probabil ar putea conduce la izbucnirea unui conflict mult mai amplu cu Beijingul.

Deși forțele armate din Taiwan sunt bine antrenate și echipate cu armament de proveniență în special americană, China se bucură de o vastă superioritate numerică și echipamente militare tot mai avansate, inclusiv portavioane și avioane de generația a cincea.

Sistem Pantsir-S1 (TASS)

Ministerul rus al Apărării ar putea deschide un birou în Serbia, aliatul său tradițional din Balcani

Ministerul rus al Apărării intenționează să deschidă un birou în Serbia, în încercarea de a aprofunda legăturile militare ale Moscovei cu aliatul său tradițional din Balcani, relatează Tass.

Autoritățile militare sârbe au transmis, pe 20 octombrie, că au fost inițiate „proceduri legale” care să permită un acord între cele două țări cu privire la deschiderea unei misiuni a Ministerului rus al Apărării la Belgrad.

Obiectivul biroului ar fi „să ofere sprijin și o soluționare mai rapidă a problemelor legate de asistența tehnico-militară, cooperarea tehnică și militară”, se arată într-un comunicat.

Guvernul de la Moscova a autorizat Ministerul Apărării să deschidă un astfel de birou, conform unui ordin datat pe 15 octombrie și semnat de premierul rus Mihail Mishustin.

Serbia are drept obiectiv declarat aderarea la Uniunea Europeană, menținând în același timp legături militare strânse cu Rusia.

Totodată, Belgradul, care susține că duce o politică de neutralitatea militară, este membră a programului Parteneriatul NATO pentru Pace, dar s-a angajat să rămână în afara alianței militare occidentale.

În ultimii ani, Rusia a furnizat Serbiei avioane militare, elicoptere de luptă, sisteme antiaeriene și vehicule blindate.

MApN

Ministrul Ciucă, de Ziua Armatei: Să dezvoltăm forțele și capabilitățile care să ne permită să ripostăm oricărui posibil agresor

Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă a avut referiri speciale -în mesajul de Ziua Armatei – la veteranii de război, militarii în rezervă și retragere și la militarii români aflați în misiuni și operațiuni externe.

Mai multe detalii aici.

SUA vor dona Bulgariei două avioane F-16 vechi pentru pregătirea piloților

Statele Unite vor furniza Forțelor Aeriene Bulgare două avioane multirol F-16 scoase din uz pentru pregătirea piloților bulgari, după ce Guvernul de la Sofia a achiziționat opt aparate F-16 noi și ar putea comanda alte opt.

Mai multe detalii aici.

VIDEO. Naval Group prezintă un concept de submarin electric aproape invizibil pentru sonar și cu un echipaj redus

Naval Group a prezentat recent conceptul SMX31E, un submarin despre care constructorul naval francez susține că este mai greu detectabil de sonare decât modelele actuale datorită aplicării principiilor biomimeticii, nava fiind proiectată să aibă o forma hidrodinamică asemănătoare cu cea a unui cașalot, iar coca sa este acoperită de un strat format dintr-un material special care absoarbe undele sonarului, dar permite și integrarea senzorilor.

Mai multe detalii aici.

Sursa: Elbit Systems

Frontex a selectat Airbus/IAI și Elbit pentru servicii de supraveghere a Mării Mediterane cu ajutorul dronelor

Agenția europeană pentru poliție de frontieră și gardă de coastă (Frontex) a acordat firmelor Airbus, Israel Aerospace Industries (IAI) și Elbit Systems două contracte, cu o valoare cumulată de 100 de milioane euro, pentru servicii de supraveghere maritimă cu ajutorul dronelor, scopul fiind acela de a depista ambarcațiunile cu refugiați și imigranți care încearcă să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, relatează publicația The Guardian.

Mai multe detalii aici.

Gowind 2500 (Naval Group)

Contractul pentru noile corvete ale FNR se va semna cu Naval Group, ”imediat” ce se vor încheia litigiile din justiție

Contractul pentru construcția celor patru corvete pentru Forțele Navale Române va fi semnat cu Naval Group ”imediat ce se vor termina” litigiile din instanță, a declarat luni seară, la Paris, premierul Ludovic Orban.

Mai multe detalii aici.

Sursa: theweek.co.uk

NATO: O treime din ţările NATO alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. România a alocat 2,38%

Cheltuielile pentru apărare ale Canadei și țărilor europene din cadrul NATO vor crește pentru al șaselea an consecutiv în 2020, iar o treime din țări obiectivul alocării a cel puţin 2% din PIB pentru cheltuielile militare, a declarat miercuri secretarul general al alianței transatlantice, Jens Stoltenberg, citat de Le Figaro.

Mai multe detalii aici.

MiG-29 (Unian)

Peste zece ani, majoritatea avioanelor militare ale Ucrainei vor fi inutilizabile, susține comandantul forțelor aeriene

În cei aproape 30 de ani de la independența țării, Forțele Aeriene Ucrainene nu au primit niciun avion nou, afirmă comandantul aviației, general colonelul Serghei Drozdov, citat de postul RBC-Ukraine, informează agenția Unian.

Mai multe detalii aici.