ApărareȘtiri

Germania cumpără din nou rachete Meteor de la MBDA

mbdainc.com/products

MBDA a primit un contract pentru furnizarea de rachete aer-aer METEOR cu rază de acțiune dincolo de raza vizuală pentru armata germană, informează un comunicat al companiei trimis Umbrela Strategică. 

Acest nou contract a fost atribuit MBDA de către Meteor Integrated Joint Programme Office (IJPO) în numele Oficiului Federal German pentru Echipamente, Tehnologia Informației și Asistență în Serviciu al armatei.  

METEOR este un exemplu definitoriu al forței pe care o colaborare multinațională o are în livrarea unor capabilități de apărare de top, la nivel mondial. Acest nou contract din partea Germaniei, una dintre țările partenere în dezvoltarea rachetei, reflectă încrederea continuă într-un program care reunește tehnologii de vârf din șase națiuni europene. Este un parteneriat unic coordonat de MBDA, pentru a furniza o capabilitate militară comună. 2025 a fost un nou an de succes pentru METEOR, pe măsură ce statele au continuat să investească în apărare și în securizarea suveranității spațiului lor aerian”, a declarat Eric Béranger, CEO al MBDA.

METEOR sunt produse de un consorțiu european coordonat de MBDA. Germania, Regatul Unit, Franța, Italia, Spania și Suedia fac parte din această cooperare. Racheta METEOR este echipată cu un sistem de propulsie ramjet, cu combustibil solid, produs în Germania de filiala MBDA Bayern-Chemie. Acest motor asigură rachetei tracțiunea necesară până la interceptarea țintei, oferindu-i o ”zonă fără scăpare” unică, mai extinsă decât în cazul multor alte rachete aer-aer. 

Avioanele de luptă ale multor state din întreaga lume sunt echipate cu METEOR, inclusiv Typhoon, Rafale, Gripen și KF-21 Boramae. În 2025, integrarea METEOR pe F-35 a înregistrat progrese, odată cu primul zbor pe F-35B și testele la sol desfășurate înaintea primului zbor pe F-35A. În noiembrie 2025, Forțele Aeriene braziliene au confirmat o lansare test cu succes a rachetei METEOR de pe aeronavele de vânătoare F-39E Gripen E, subliniind contribuția acesteia la capacitatea de apărare aeriană a Braziliei.