• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Franța folosește un TGV pentru a transporta pacienți cu coronavirus între diferite orașe din țară

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Un tren de mare viteză, adaptat pentru uz medical, a transportat, vineri dimineață, 24 de pacienți cu coronavirus de la spitale din estul Franței până în regiunea Aquitania, din sud-vestul Franței, informează publicația Le Figaro.

    Trenul a pornit de la Strasbourg și se va opri la Poitiers, de unde o parte din pacienți vor fi transferați la spitale din Limoges, Niort și La Rochelle, iar restul pacienților vor ajunge la Bordeaux, de unde vor fi distribuiți la Libourne, Mont-de-Marsan și Dax.

    Trenul a mai fost folosit în săptămâna trecută pentru a transporta zeci de pacienți spre zonele mai puțin afectate de pandemie pentru a decongestiona spitalele din regiunile în care se înregistrează un număr mare de cazuri, cum ar fi zona de est a Franței.

    În configurația adaptată pentru uz medical, un tren TGV poate transporta patru pacienți pe vagon. Pe perioada transportului, în fiecare vagon se va afla o echipă medicală. Centrul de la Paris al serviciului de urgență francez (SAMU) coordonează operațiunea de transport a pacienților.

    De asemenea, Forțele armate franceze au transferat pacienți din estul Franței către alte regiuni mai puțin afectate de pandemie, utilizând inclusiv un avion militar de transport Airbus A330 echipat cu sisteme mobile de terapie intensivă Morphée.

    Elicopter militar NH90 Caiman modificat pentru transport medical

    În plus, Franța a urmat exemplul Italiei și a transfera pacienți în Germania, utilizând în acest sens ambulanțe și un elicopter militar NH90 Caiman modificat.

    Elicopterele NH90 Caiman modificate pentru transportul pacienților cu coronavirus pot găzdui doi pacienți în regim de terapie intensivă. Pacienții sunt însoțiți în timpul transferului de o echipă medicală a serviciului de urgență francez SAMU. Personalul militar care participă la transport este echipat cu echipamente de protecție puse la dispoziție de SAMU, în timp ce cabina de pilotaj este izolată de restul elicopterului printr-un sistem de protecție instalat de o unitate de apărare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) a armatei franceze.

    Te-ar mai putea interesa

    BNR: În 2023, investițiile străine directe în România s-au redus drastic Ministerul Finanțelor a făcut 4,5 miliarde de euro din vânzarea de titluri de stat Românii au o avere financiară medie de doar 5.823 de euro

    Ultimele știri

    Industria alimentelor fast food trece printr-o ”furtună economică”  Directorul FBI Christopher Wray a avut o ”întâlnire de lucru” cu directorul interimar al SRI Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi