Fota (IDR): Suntem la limta funcționării, ca birocrație / Povești ”am primit diploma în plic” nu o să mai vedeți
Institutul Diplomatic Român se află ”la limita funcționării ”, ca birocrație, partea de cursuri, de furnlizare expertiză-analiză, cooperare internațională fiind asigurată cu ”număr minim de oameni”, a declarat directorul general al IDR, Iulian Fota, la Umbrela Strategică Focus,
În ceea ce privește admiterea și frecventarea cursurilor IDR, Fota a spus: ”(…) Eu cred că nu trebuie să fiI sever. Trebuie pur și simplu să-ți faci treaba și dacă-ți faci treaba, aici inevitabil intervine o anumită exigență și cel puțin cât sunt eu director la IDR, povești de genul „am primit diploma prin plic acasă”… n-o să vedeți (…)eu cel puțin acum lucrez și mă gândesc foarte bine, foarte atent la criteriile de admitere pe care să le folosim și am să încerc cât pot și cât îmi permite legea – că aici iar e un aspect important, unele lucruri poate că am dori să le facem, dar ele trebuie să fie și legale – activitatea fiecărei instituții din start trebuie să fie legală, dar atât cât îmi permite legea, cu instrumentele pe care le am o să încerc să elimin anumite redundanțe”.
Vorbind despre profiliul unui diplomat de succes în contextul actual, Fota a spus: (…) diplomatul român trebuie să aibă o pregătire mult mai largă și mult mai bună (…) trebuie să aibă chiar cunoștințe bunicele de medicină, de epidemiologie (…) acum trebuie să știi și un pic de securitate cibernetică (…) (…) abordarea multilaterală nu mai este la fel de puternică ca în trecut. Ne confruntăm cu o tendință clară de dialog bilateral pentru că țărilor le e mai ușor să se înțeleagă două câte două decât atunci când ele sunt 20 (…) Aceste tendinte, trebuie să te adaptezi cu ele. Și asta înseamnă să fi tot timpul foarte flexibil, foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur și nu în ultimul rând, trebuie să fi foarte bine informat (…)
Directorul general al IDR, Iulina Fota a vorbit la Umbrela Strategică Focus și despre amenințarea și riscul unui război convențional în apropierea României.
- ”(…) riscul să ne confruntăm și cu astfel de acțiuni militare care vor să te intimideze, să pună presiune pe tine și chiar să te confrunți cu o agresiune militară directă, a crescut foarte mult (…)
- (…) , uitați-vă cum se folosește instrumentul militar prin alte părți – apropo, Mediterana de Est. Este clar că cel puțin unele state au procedat la o re-militarizare a politicilor externe, cu alte cuvinte, instrumentul militar are un rol mult mai pregnant, mult mai vizibil, mai bine conturat în politica externă și acolo unde nu reușesc să-și impună punctul de vedere cu mijloace soft, nu se sfiesc să amenințe și chiar să folosească puterea hard, puterea militară în a-și apăra interesele (…)
- (…) Eu o să-mi păstrez și gândirea de securitate națională pe care am dezvoltat-o și cu care sunt obișnuit și pe care am folosit-o foarte mult în ultimii 25 de ani. Or, în securitatea națională e o vorbă care spune să speri în ce e mai bine dar să te pregătești pentru ce e mai rău (…) ”
Principalele remarci din cadrul ediției:
RADR 2020
- A fost interesant, a mers bine, ceea ce înseamnă că diplomația mai are un instrument la mână, aceste videoconferințe…
- … în diplomație – întâlnirea tete-a-tete, întâlnirea față în față, discuția neoficială atât de importantă când mergând spre sala de reuniune îți luai omologul de braț și șușoteai cu el singur…unii îi cam simt lipsa.
- cel mai important lucru, au fost mesajele venite dinspre conducerea Statului Român. În primul rând mesajul președintelui …mesaje din partea premierului, din partea președinților celor două Camere …
Despre IDR
- (…) lumea e puțin îngrijorată ca nu care cumva toată această comunicare cibernetică să dilueze din savoarea actului diplomatic, în special din importanța momentelor de dialog 1 la 1 sau din importanța paradiplomației
- (…)eu cred că Institutul Diplomatic Român poate fi nu numai o școală, poate fi în egală măsură și un Centru de gândire, un centru de gândire specializată, gândire care să ajute foarte mult Ministerul de Externe
- (…) , eu aș vrea ca activitatea asta a IDR-ului să fie în primul rând focalizată spre viitor. Eu cred că viitorul este plin de incertitudini și lucrurile nu sunt deloc simple (…)
- (..) vreau să lucrez și în interior, cât se poate de conectat, deci să fiu cât se poate de deschis către societatea civilă și către alte instituții de cercetare sau de învățământ din zona asta de relații internaționale (…) acum capacitatea ta de a fi un actor relevant pentru zona asta medicală – vedeți, multi spun și au dreptate că devine un element de soft power (…)
Despre credibilitatea cursurilor iDR , obținerea diplomelor și criteriile de admitere
- Cu toții știm problemele mari de credibilitate, de etică, de atitudine din zona asta, a învățământului românesc în general
- (…) Eu cred că nu trebuie să fiI sever. Trebuie pur și simplu să-ți faci treaba și dacă-ți faci treaba, aici inevitabil intervine o anumită exigență și cel puțin cât sunt eu director la IDR, povești de genul „am primit diploma prin plic acasă”… n-o să vedeți.
- IDR ca și alte instituții de felul ăsta, când face un curs de 3 luni de zile, este foarte important ca cei care vin la acest curs să vină din dorința de a învăța (…)și eu cel puțin acum lucrez și mă gândesc foarte bine, foarte atent la criteriile de admitere pe care să le folosim și am să încerc cât pot și cât îmi permite legea – că aici iar e un aspect important, unele lucruri poate că am dori să le facem, dar ele trebuie să fie și legale – activitatea fiecărei instituții din start trebuie să fie legală, dar atât cât îmi permite legea, cu instrumentele pe care le am o să încerc să elimin anumite redundanțe pentru că fenomenul ăsta al participării la cursuri de dragul cursurilor , evident că l-am văzut și eu și m-am lovit și eu de el (…) Vă spun, se poate pune piciorul în prag și există soluții pentru astfel de situații (…)
Profilul diplomatului român de succes
- (…) ne trebuie în România o discuție foarte serioasă vizavi de ce așteptăm de la diplomația românească
- (…) Cred că prima dată asta ar trebui să lămurim – Care sunt sarcinile sau obiectivele diplomației românești în perioada următorilor ani (…)
- (…) cred că sarcina strategică a diplomației românești în perioada următoare este să ia toate acele decizii, să vină cu toate acele contribuții necesare ca România să treacă cu bine prin perioada asta extrem de tulbure și complicată a politicii mondiale. Perioada asta de reașezare și de reconstrucție a unei noi ordini. Vechea ordine internațională, liberală, cum vrem s-o numim, este deja în proces de destructurare (…)
- (…) diplomatul român trebuie să aibă o pregătire mult mai largă și mult mai bună (…) trebuie să aibă chiar cunoștințe bunicele de medicină, de epidemiologie, să înțeleagă puțin cum e cu virușii ăștia pentru că apar mize internaționale noi (…) acum capacitatea ta de a fi un actor relevant pentru zona asta medicală – vedeți, multi spun și au dreptate că devine un element de soft power (…)
- (…) rostul diplomatului este ca obiectivele unei țări să fie rezolvate fără folosirea forței militare, fără folosirea propagandei și fără folosirea altor mijloace inclusiv de ordin economic (…)
- (…) acum trebuie să știi și un pic de securitate cibernetică (…) pentru că el operează într-un mediu în care alții sunt interesați de informațiile lui și dincolo de metode d-astea clasice de atentare la informație. Astăzi avem prea mult ciber-spionaj – cibernetic în primul rând. Atacurile cibernetice, deci diplomatul clar trebuie să aibă cunoștințe din domeniul ăsta (…)
- (…) diplomatul român trebuie să aibă cunoștințe bune și de economie pe lângă cunoștințele clasice pe care el trebuie să le aibă oricum din zona relațiilor internaționale și a politicii externe.
- (…) Plus că avem tot felul de teme, foarte specializate. Revine din nou tema astam problematica asta foarte importantă a dezarmării.
- (…) abordarea multilaterală nu mai este la fel de puternică ca în trecut. Ne confruntăm cu o tendință clară de dialog bilateral pentru că țărilor le e mai ușor să se înțeleagă două câte două decât atunci când ele sunt 20 (…) Aceste tendinte, trebuie să te adaptezi cu ele. Și asta înseamnă să fi tot timpul foarte flexibil, foarte atent la ceea ce se întâmplă în jur și nu în ultimul rând, trebuie să fi foarte bine informat (…)
Despre România prin ochii liderilor militari
- (…) Marea Neagră în momentul ăsta este epicentrul noii competiții dintre Rusia și SUA pentru controlul și influența în Europa.
- (…) suntem dintre țările NATO, cea mai interesată de prezervarea intereselor Occidentului în zonă, avem o armată relevantă, avem o relație excelentă cu SUA, evident că importanța noastră crește și așa se explică de ce atât de mulți lideri militari vin și au discuții cu ai noștri (…)
- Asta este partea de oportunitate (…) apare și o serie întreagă de obligații și obligațiile astea ar trebui să fie mult mai mult luate în serios de către noi aici în înterior
- (…) E momentul să încercăm ca în interior, pe zona care inteferează cu politica externă, derapajele să nu mai existe, să fie evitate (…)
IDR peste un an
- (…) Cu mai mulți oameni. Nevoia mea principală în acest moment este de oameni. Suntem la limita funcționării Instutului ca birocrație, Institutul având autonomia sa (…)
- (…) încadrarea Institutului Diplomatic este undeva în jurul 50 sau 55% și țineți cont, personalul administrativ este oricum important să-l ai. Deci partea de cursuri și partea de furnizare expertiză-analiză, ca să nu mai vorbim de partea de cooperare internațională, eu acum o asigur cu număr minim de oameni (…)
Pericolul unui război covențional
- (…) cred că deja se poate discuta de un război nedeclarat care se poartă în zona de cyber, în zona de servicii de informații, spionaj, în zona de agresiuni informaționale. Războaiele astea au marele avantaj că nu trebuie să le recunoști și ca atare aici e un tip de ipocrizie pe care-l practică mai toată lumea, confruntarea se face pe sub masă și ea uneori este dură (…) România se confruntă măcar cu secvențe din acest război.
- (…) riscul să ne confruntăm și cu astfel de acțiuni militare care vor să te intimideze, să pună presiune pe tine și chiar să te confrunți cu o agresiune militară directă, a crescut foarte mult (…)
- (…) , uitați-vă cum se folosește instrumentul militar prin alte părți – apropo, Mediterana de Est. Este clar că cel puțin unele state au procedat la o re-militarizare a politicilor externe, cu alte cuvinte, instrumentul militar are un rol mult mai pregnant, mult mai vizibil, mai bine conturat în politica externă și acolo unde nu reușesc să-și impună punctul de vedere cu mijloace soft, nu se sfiesc să amenințe și chiar să folosească puterea hard, puterea militară în a-și apăra interesele (…)
- (…) Eu o să-mi păstrez și gândirea de securitate națională pe care am dezvoltat-o și cu care sunt obișnuit și pe care am folosit-o foarte mult în ultimii 25 de ani. Or, în securitatea națională e o vorbă care spune să speri în ce e mai bine dar să te pregătești pentru ce e mai rău (…)
- Ediția poate fi urmărită aici