ApărareȘtiri

Forțele Aeriene fac zboruri de antrenament la joasă înălțime în opt județe

Avion de transport C-27J Spartan (MApN)

Mai multe aeronave C-27J Spartan, AN-26 și IAR 330 ale aviației militare vor face zboruri de antrenament la joasă înălțime în județele Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Suceava, Neamț, Botoșani și Iași  începând cu 14 martie și până la sfârșitul lunii.

Forțele Aeriene au precizat că zborurile au fost planificate ”cu un an înainte”, fiind executate în conformitate cu Planul de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare. Scopul acestora este  ”creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant şi menţinerea capacităţii acţionale a Forţelor Aeriene Române”.

Statul Major al Forţelor Aeriene este preocupat constant de ”diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale”, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale.