ApărareȘtiri

Forțele aeriene au transportat 11 răniți în incendiul de la Crevedia la spitale din Europa

Foto: MApN România Oficial

Forțele aeriene române au transportat, duminică, 11 răniți ăn incendiul de la Crevedia la spitale din Europa, conform comunicărilor MApN.

Astfel, aeronavele Spartan configurate pentru misiuni medicale au executat duminică, la orele 16 și 19, două misiuni de transport  a cinci pacienți diagnosticați cu arsuri către spitale din Viena și Graz, Austria și Berlin, Germania și a doi pacienți către Lubeck, Germania.

Tot duminică, la 5.15, două persoane au fost transportate la Bruxelles și alți doi pacienți  au fost transportați la Milano.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a a anunțat că în urma exploziilor de la staţia GPL din Crevedia, au fost 58 de victime, dintre care două decese.

 ”Pentru restul pacienţilor a existat procedura de transfer, unele dintre ele sunt în derulare. 12 cazuri au fost critice. Au rămas în stare bună, cazurile care pot fi tratate fără probleme”, a declarat Alexandru Rafila, la Digi24.

Ministrul a subliniat că în aceste momente sunt trei victime cu arsuri de peste 80% din suprafaţa corpului.