ApărareȘtiri

Flight International – World Air Forces 2020: F-16 și Black Hawk, cele mai populare aeronave militare din lume

Sursa: Raytheon

Aeronavele de fabricație americană sunt cele mai utilizate aparate militare la nivel global, cu F-16 fiind cel mai popular avion de luptă; aparatele Sikorsky S-70/SH/UH-60 fiind cele mai utilizate elicoptere militare, iar C-130/L-100 este cea mai numeroasă aeronavă de transport, potrivit ediţii pe 2020 a raportului World Air Forces, realizat de prestigioasa revistă Flight International.

Topul celor mai utilizate avioane de luptă, în acest moment, la nivel mondial, este dominat de F-16, cu 2.280 de aparate operaţionale sau 16% din numărul total de aparate de luptă din lume.

Pe locurile următoare se plasează aeronavele Su-27/30, cu 1.067 de aparate, şi F-15, cu 949 aparate. Cel mai popular avion de producţie europeană este Eurofighter Typhoon, cu 500 de unităţi, clasat pe locul şase, după F-18 şi MiG-29.

Din urmă vine puternic F-35 Lightning II; Lockheed Martin anunțând în luna martie că a livrat al 500-lea avion de acest fel. Statele Unite au primit 353 din cele 500 de aparate F-35 livrate până în luna martie.

LockheedMartin F-35 Lightning II

Prețul de achiziție pentru avioanele invizibile pe radar F-35 Joint Strike Fighter va scădea cu aproximativ 13% în următorii trei ani, însă costurile de operare ale aparatului sunt în continuare de aproximativ două ori mai ridicate decât în cazul aeronavelor echivalente din generația anterioară, relatează publicația Popular Mechanics.

Pe lângă aparatele moderne enumerate mai sus, numeroase țări continuă să utilizeze și avioane de luptă mai vechi, cum ar fi Su-25 (487 de aparate la nivel mondial), J-7 (418), Su-24 (391), F-5 (391) și MiG-21 (267).

În ceea ce privește elicopterele militare, seria S-70/SH/UH-60 se plasează pe primul loc, cu 3.913 aparate operaționale, urmată de seria Mi-8/17 cu 2.865 şi UH-1 cu 1.289 de aparate.

Sursa: Flight International

La capitolul avioane de transport, pe primele trei locuri se clasează C-130/L-100, cu 869 de aparate operaţionale, King Air (281 unităţi) şi C295/CN235 (278).

Raportul, care analizează evoluțiile în planul aviaţiei militare la nivel international în anul 2019, relevă faptul că Statele Unite rămân de departe liderul mondial în ceea ce privește numărul de avioane şi elicoptere militare operaționale, cu 13.266 de aparate, adică 25% din totalul mondial.

Mai mult, aviaţia militară americană depășește numărul cumulat al aeronavelor operaționale aflate în dotarea următoarelor cinci clasate – Rusia (4.163 aparate), China (3.210), India (2.123), Coreea de Sud (1.649) şi Japonia (1.561).

Topul celor mai numeroase 10 flote aeriene din lume este completat cu Pakistan (1.372), Franţa (1.229), Turcia (1.055) şi Egipt (1.054).

România are 143 de avioane şi elicoptere militare operaționale, fiind a doua cea mai mare putere aviatic din regiunea țării noastre, după Ucraina.

(Știrea a fost publicată inițial în decembrie 2019)