• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV: ”Sunt un adept deschis al asumării rapide a programului F-35”-Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților

    Indira Crasnea Indira Crasnea -

    ”Eu sunt un adept deschis al asumării rapide a programului F-35, în contextul apărut recent prin blocarea acestuia în relația SUA-Turcia, pe fondul achiziționării sistemului S-400 de către Ankara. Noi oricum avem în plan trecerea spre F-35 pe termen relativ scurt și suntem considerați eligibili de către partenerii americani în acest sens, ceea ce reprezintă un semnal de puternică încredere militară, politică și de intelligence.

    Faptul că am optat pentru F-16 second-hand ține tocmai de dorința de a ne roda pe acest tip de avion pe o perioadă de tranziție, pregătind în același timp piloții și infrastructura, care reprezintă provocări mai sofisticate decât aeronavele în sine. Și suntem într-o fază avansată din acest punct de vedere, investițiile deja realizate făcând mai ușoară și mai ieftină orientarea către F-35. De aceea, urmărind evoluțiile din relația Washington-Ankara, eu personal cred că e un moment foarte bun pentru a oferi un semnal diplomatic privind interesul nostru pentru programul F-35.

    Putem negocia acum o variantă mai avantajoasă pentru industria națională de apărare, care să includă un eventual centru pentru producție, componente, adaptare. Nu mai vorbesc despre avantajele diplomatice.”, a spus deputatul PNL Ovidiu Raețchi, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, într-un interviu acordat platformei UMBRELA STRATEGICĂ

    Vicepreședintele Comisiei pentru Apărare a Camerei Deputaților, Ovidiu Raețchi, mai vorbește despre noua strategie națională de apărare a țării, prioritățile în programele de modernizare ale armatei, modificarea mecanismelor de achiziție, legislația referitoare la personalul militar, dar și despre profilul contemporan al unui general al armatei, precum și despre ce poate învăța armata României de la Tzahal- Armata statului Israel.

    UMBRELA STRATEGICĂ vă prezintă textul integral al Interviului:

    ”Ce ar trebui să conțină obligatoriu – și a lipsit – noua Strategie națională de apărare a țării ? Actuala a fost elaborată în 2015 și este valabilă până la 30 decembrie 2019…

    Eu m-aș concentra foarte mult pe industria națională de apărare ca element de securitate. În mod normal, atunci când vorbim despre industria națională de apărare, punem accent pe beneficii economice și sociale. Profit, locuri de muncă, venituri la buget, dezvoltarea unor zone. Dar aspectul strategic, militar, e cel puțin la fel de important. Într-un moment critic nu poți să depinzi de livrări din zone nesigure din punct de vedere politic.

    Asta e una din lecțiile înțelese de Israel între 1948 și 1967: industria națională e un element cheie al apărarării naționale, pentru că în contexte complicate în relațiile internaționale poți ajunge să te bazezi, fie și pentru câteva ore sau zile, doar pe ceea ce produci tu. Nu sunt de acord, în mod evident, nici cu ambițiile ceaușiste de a face orice singuri, pentru că sunt multe domenii în care nu avem capacitatea să le facem la un nivel performant, fără să ne punem militarii în pericol. La nivelul tehnologiei de vârf suntem la mare, mare distanță de performerii de vârf.

    Dar lucrurile trebuie reconstruite pas cu pas, începând cu lucrurile de bază, cum ar fi pulberile de la Făgăraș, încercând să așezăm în fiecare an măcar o cărămidă și în acest domeniu.

    Un alt element cu caracter strategic este, din punctul meu de vedere, infrastructura. Măcar pe anumite culoare- cheie, la care ne gândim cu toți imediat, care să îți asigure legături rapide între Moldova, Ardeal, București. Adesea, când merg în Transilvania, aștept în coloana, prin comune, cu niște autovehicule militare și mă gândesc ce s-ar întâmpla într-o situație urgentă.

    În același timp, este nevoie să acordăm o atenție mare securizării spațiului informațional și a infrastructurii strategice de comunicații, pentru a limita efectele atacurilor de tip hibrid, care se vor intensifica în următorii ani.

    Nu în ultimul rând, trebuie să acordăm atenția cuvenită schimbărilor climatice și efectelor pe termen mediu și lung pe care acestea le pot genera atât la nivelul populației cât și a unor domenii strategice – fluxuri migraționale, deșertificare, împuținarea resurselor naturale etc.

    România ar trebui să pluseze la alocarea bugetară de 2 la sută pentru Apărare? În ce condiții, ce ar trebui să obțină în schimb de la partenerii din NATO și UE?

    România trebuie să cheltuiască atât cât e nevoie și cât își permite, desigur, pentru a-și crește constant gradul de securitate. Dar făcând din asta o prioritate, pentru că rămânerile în urmă sunt severe, am avut cazuri de militari care au murit din cauza unor camioane din vremea lui Hrusciov.

    În domenii mai sofisticate, precum poliția aeriană, încă trebuie să fim ajutați de parteneri. Din punctul acesta de vedere, eu cred că am obținut enorm din momentul accesului în EU și NATO. Gândiți-vă la experiențele din Georgia și Ucraina, care nu au avut această șansă. Orice reușim să adăugăm și noi garanțiilor oferite de parteneri reprezintă un semn de responsabilitate și de seriozitate. E esențial să respectăm ținta de 2% din PIB, înainte de toate.

    Dacă va fi nevoie să existe o ușoară creștere pe termen mediu, aceasta nu va depăși oricum 2.3-2.5%. Contează mult și valoarea PIB, desigur. Pentru un stat ca Germania, de pildă, un procent similar implică un buget mult mai mare. E unul din motivele pentru care Germania nu se grăbește în această direcție.

    Mecanismele programelor de înzestrare / modernizare ale armatei ar trebui schimbate /modificate pentru evitarea stagnării, blocării? Eventual o apelare extinsă la contractele gov to gov?

    Deși poate să sune bizar, răspunsul poate fi deopotrivă pozitiv și negativ.

    Da, neavând experiență în derularea unor programe mari, cu concurență puternică, presiuni, contestații, decidenții s-au împiedicat în legislație, unde sigur că e loc de clarificări.

    Pe de altă parte, însă, ”vidul legislativ” este întotdeauna și cel mai comod alibi când cineva nu știe cum să își facă treaba, se teme, are interese. La orice eșec în zona de ordine publică din România, dacă ați observat, avem mereu un vinovat clar în primele două zile, apoi se impune teza ”absenței legislației”, pentru că în acest mod responsabilitatea devine difuză.

    În realitate, însă, dacă cei care aveau datoria să intervină în cazul Caracal sau în cazul Colectiv doreau să își facă treaba, aveau toate instrumentele legale să o facă, preferând însă interpretarea legilor la minima rezistență.

    La fel stau lucrurile și cu mecanismele programelor de înarmare. Dacă există dorința de a rezolva problemele curat și rapid, deasupra oricăror suspiciuni, acest lucru se poate întâmpla și cu prevederile actuale, chiar dacă ele vor fi în mod natural optimizate gradual.

    Care considerați că sunt în acest moment programele prioritare de înzestrare?

     Prioritatea este Marea Neagră, sunt analiști care spun că aceasta este una dintre cele mai „fierbinți” zone ale lumii, ca potențial. Iar România este aici actorul cheie, pentru că Bulgaria și Turcia au poziții mai complicate în cadrul NATO pe acest subiect. România este în prima linie de securitate a Alianței la Marea Neagră. De aici, sigur, tragem singuri concluziile privind înzestrarea: corvete, baterii de coastă, sisteme antiaeriene și, evident, aviație.

    Eu sunt un adept deschis al asumării rapide a programului F-35, în contextul apărut recent prin blocarea acestuia în relația SUA-Turcia, pe fondul achiziționării sistemului S-400 de către Ankara. Noi oricum avem în plan trecerea spre F-35 pe termen relativ scurt și suntem considerați eligibili de către partenerii americani în acest sens, ceea ce reprezintă un semnal de puternică încredere militară, politică și de intelligence.

    Faptul că am optat pentru F-16 second-hand ține tocmai de dorința de a ne roda pe acest tip de avion pe o perioadă de tranziție, pregătind în același timp piloții și infrastructura, care reprezintă provocări mai sofisticate decât aeronavele în sine. Și suntem într-o fază avansată din acest punct de vedere, investițiile deja realizate făcând mai ușoară și mai ieftină orientarea către F-35. De aceea, urmărind evoluțiile din relația Washington-Ankara, eu personal cred că e un moment foarte bun pentru a oferi un semnal diplomatic privind interesul nostru pentru programul F-35.

    Putem negocia acum o variantă mai avantajoasă pentru industria națională de apărare, care să includă un eventual centru pentru producție, componente, adaptare. Nu mai vorbesc despre avantajele diplomatice.

    Sunteți pentru o prezență militară americană sporită pe teritoriul României?

     Da. Nu e nevoie la această întrebare de multe cuvinte în plus: da. Prezența americană constituie o garanție – și nu vom ajunge niciodată să avem ”prea multă garanție” din partea celei mai mari puteri militare a lumii, care este concomitent marele adept al societății deschise, pluraliste, democratice, de care avem atât de mare nevoie în Est.

    Care sunt prioritățile Comisiei pentru Apărare a Camerei pe 2020?

    Eu cred că legislația pentru personal trebuie să fie prioritară. Cuvântul cheie trebuie să fie ”respect pentru militari” după ani de zile de neclarități și inechități care au condus la o golire a sistemului în anumite zone, pentru că oamenii s-au temut de schimbări peste noapte care le pot afecta veniturile. Drepturile militarilor, evoluția lor în carieră – aici lucrurile trebuie să fie clare și previzibile. De asemenea, în mod evident, trebuie să răspundem operativ solicitărilor privind modificarea legislației vizând achizițiile militare atunci când vor fi sesizate blocaje reale.

    Cum ar trebui să arate profilul contemporan al unui general a armatei române? Cine se încadrează dintre generalii activi?

    Bine instruit, atât teoretic cât și practic, combatant în teatre de operații externe. Militarii români participă la misiuni internaționale de mult timp, deci plaja de selecție este largă.

    Din întâlnirile pe care le-am avut cu militarii din eșalonul de conducere, sunt convins că avem deja o armată modernă, oamenii interacționează natural și fluent cu partenerii lor externi. Nu nominalizez un general sau altul în primul rând pentru că putem vorbi în ansamblu, în mod omogen, de competență și un profil modern.

    Ce poate învăța armata română de la armata israeliană?

    Armata israeliană e una de top la orice nivel: educație militară, dotări, spirit de sacrificiu, intelligence. Orice armată a lumii învață lucruri de la Tzahal încă din 1967.

    Cel mai important, mai ales din perspectiva românească, mi se pare însă această credință a militarilor israelieni că pot deveni luptători de elită, capabili să țină piept celor mai performante tehnologii, într-un termen foarte scurt, prin responsabilitate și încredere în sine. Gândiți-vă că primele nuclee ale unei armate evreiești (nu exista Israelul în mod oficial) apăreau abia în jurul anului 1918. Tzahal s-a născut oficial odată cu statul, în 1948, când toată lumea credea că vor pierde un război de independență pe mai multe fronturi. Și totuși, în două decenii, Israel avea deja una dintre cele mai bune armate de lume, cu mult mai performantă decât armate cu tradiție seculară.

    La fel au stat lucrurile și cu industria de apărare, Israel a trecut în câteva decenii de la nivelul zero la capacitatea de produce aproape orice echipament (cu excepția notabilă a avionului de luptă, unde se mizează tot pe tehnologia americană) la cel mai înalt nivel din lume.

    Un alt lucru care merită subliniat este competența absolută a decidentului politic (ministrul Apărării, primul-ministru) în probleme militare. E normal să fie așa, sunt oameni chemați să ia decizii urgente în chestiuni care vizează Tzahal sau Mossad – și pentru care e nevoie de o experiență cât mai directă a realităților dure ale luptei. Când sunt vieți în joc și deciziile critice trebuie să vină în câteva minute sau chiar secunde, vrei să ai garanția că hotărârile îi revin unui lider care știe exact ce face, căruia nu îi tremură genunchii.

    Din acest motiv, vom vedea că premierii Israelului sunt aproape întotdeauna generali de vârf, foști șefi de stat major, foști luptători ai trupelor de elită. Netanyahu sau Barak au activat în Sayeret Matkal, unitatea de comando care acționează în cele mai grave situații; Rabin, Gantz, Sharon, același Barak au fost generali legendari sau șefi de stat major. Sigur, spritul european în acest domeniu e categoric diferit, accentul cade pe controlul civil asupra armatei – însă eu cred că trebuie să avem și aici garanții că decidenții politici sunt cât mai bine pregătiți.

    În sfârșit, ceea ce trebuie să învețe orice armată din lume de la Tzahal și de la societatea israeliană este spiritul autocritic. Și după războiul de Yom Kippur, și după războiul din 1982 din Liban sau din 2006 împotriva Hezbollah, israelienii și-au abordat extrem, extrem de critic prestația militară, fără să recurgă la uzuala propagandă de glorificare. Și asta duce la progres.”

    Te-ar mai putea interesa

    Premierul Ciucă, de Ziua SIE: Ca militar, au toată admirația mea ! Știm că sunt mereu la datorie Strategia militară a României 2021-2024, aprobată de Guvern. Apărarea are asigurat un buget de 2% din PIB Promisiuni respectate

    Ultimele știri

    Inteligența artificială elimină 1.000 de locuri de muncă pe zi Stația de la Mostiștea, veche de 50 de ani, se modernizează cu 57 de milioane de euro Șapte comasări necesare