ApărareȘtiri

Emanuel Ioana este noul director general al Romarm

Foto: economie.gov.ro

Consiliul de Administrație al Romarm a aprobat luni numirea lui Emanuel Ioana în funcția de director general al companiei, au spus, pentru Umbrela Strategică, surse politice.

Ioana, consilier superior în Direcția Industria de Apărare din Ministerul Economiei, a fost secretar II la Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană (2018-2019), perioadă în care a ocupat pozițiile de președinte al Grupului de Lucru al Consiliului UE pentru negocierea Fondului European de Apărare și vicepreședinte al Grupului de lucru al Consiliului UE pentru negocierea dosarului legislativ privind Precursorii de explozivi.

El a mai lucrat în Ministerul pentru Societatea Informațională și la Camera Deputaților.

Ioana  (care provine din PNL) a mai lucrat la Romarm în perioada 2010-2013, în calitate de consilier juridic la Uzina Mecanică București.

Noul director general al Romarm este licențiat în Drept al Universității Româno- Americane (2009),  în Relații Economice Internaționale la ASE București (2007) și are un master în Management Public. A absolvit și un curs la Institutul Diplomatic Român (2010).

Fostul director general al Romarm, Gabriel Țuțu a fost revocat din funcție în luna martie, după ce DNA a constatat că firma a fost prejudiciată cu 8.647.584 lei, ca urmare a unui contract pe cate Țuțu l-a încheiat, ”cu încălcarea dispoziţiilor legale”, cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă.