După un nou accident fatal cu MiG-21 Bison, aviația indiană vrea să renunțe la venerabilul avion sovietic până în 2025
Doi piloți indieni au decedat după ce o aeronavă MiG-21 Bison Type-69 Trainer s-a prăbușit joi, 28 iulie, în Rajasthan, acesta fiind al șaselea aparat de acest tip pierdut în accidente în ultimele 20 de luni, informează presa indiană.
O aeronavă biloc de tip MiG-21, care decolase de la baza aeriană Uttarlai, în nord-vestul Indiei, s-a prăbușit în cursul unei misiuni de antrenament pe tip de noapte. În urma prăbușirii, la sol s-a declanșat un incendiu pe o suprafață întinsă.
În aceste condiții, surse din cadrul aviației indiene au indicat că Forțele aeriene vor retrage din uz venerabilul avion sovietic în următorii trei ani. India va scoate din uz o escadrilă echipată cu MiG-21 Bison pe 30 septembrie, iar ultimele trei escadrile vor fi retrase treptat, până în anul 2025, relatează India Times.
India intenționează să înlocuiască avioanele MiG-21 cu aeronave de fabricație proprie HAL Tejas. Programul de dezvoltare a avionului Tejas a început în anii 80 și a fost presărat de numeroase probleme tehnice și amânări. Primul avion Tejas a zburat în 2001, dar abia în 2015 au fost introduse în serviciu activ primele aparate.
Potrivit celei mai recente ediții a raportului anual World Air Forces, realizat de Flight International, Forțele Aeriene Indiene mai au în dotare circa 130 de avioane de luptă MiG-21, însă nu este clar câte dintre acestea chiar sunt funcționale.
Potrivit presei de la New Delhi, peste 350 de piloți militari indieni au decedat în accidente aviatice la manșa avioanelor MiG-21, dintre care cinci în ultimele 20 de luni.
Un avion supersonic de a doua generație, proiectat de sovietici, MiG-21 a stabilit recorduri mondiale la viteză și altitudine și este cel mai numeros avion de vânătoare supersonic din istorie; numărul total de exemplare construite ridicându-se la 11.496, în 32 de versiuni (fără include în calcul și seria Chengdu J-7, produsă sub licență în China).
Compania indian de stat Hindustan Aeronautics (HAL) a produs sub licență peste 650 de avioane MiG-21 în perioada 1966-1984. În anii 90, aproximativ 125 de avioane MiG-21bis au fost modernizate de HAL la standardul MiG-21 „Bison”.
La 66 de ani de la primul zbor al prototipului MiG-21, venerabilul avion de concepție sovietică continuă să fie utilizat activ de numeroase țări din întreaga lume, inclusiv de două țări NATO: România și Croația.