((Articol al ambasadorului Ion Jinga, șeful Reprezentanței Permanente a României la Consiliul Europei, trimis Umbrela Strategică)
Motto: „Multe forme de guvernare au fost și vor mai fi încercate în această lume a păcatului și suferinței. Nimeni nu pretinde că democrația este perfectă sau atotștiutoare. Într-adevăr, s-a spus că democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când”. Sir Winston Churchill, 11 noiembrie 1947.
Termenul „dēmokratía” (democrație) a apărut în secolul al V-lea î.Hr. în orașul-stat grecesc Atena, prin contopirea cuvintelor „demos” (popor) și „kratos” (stăpânire). Democrația definește un sistem de guvernare în care puterea aparține poporului, iar conducătorii sunt desemnați prin alegeri libere. Potrivit Cambridge Dictionary: „Democrația este un sistem de guvernare în care puterea este deținută de reprezentanți aleși care sunt votați liber de către popor, sau deținută direct de poporul însuși”. În zilele noastre, democrația înseamnă mai mult decât procese electorale, fiind profund împletită cu drepturile omului, libertățile civile și statul de drept. Declarația de la Reykjavik, adoptată de cel de-al 4-lea Summit al șefilor de stat și de guvern ai țărilor Consiliului Europei (CoE), la 17 mai 2023, afirmă: „Considerăm democrația drept singurul mijloc de a ne asigura că toată lumea poate trăi într-o societate pașnică, prosperă și liberă”.
Alain Berset, Secretarul General al CoE, leagă democrația și de securitate: „Securitatea este mai mult decât puterea militară. Este vorba despre drepturile omului, democrație și statul de drept.” (postare pe platforma X, 14 februarie 2025), iar evoluțiile politice din ultimii ani încurajează căutarea unei noi narațiuni despre democrație. Conform unei note-concept pregătită de CoE („Building a New Democratic Pact”, 3 februarie 2025): „În ultimele două decenii, reculul democratic a devenit o tendință definitorie în politica europeană și globală. Există un sentiment din ce în ce mai pregnant de insecuritate și incertitudine, determinat de conflicte, progresul necontrolat și utilizarea greșită a tehnologiei, inegalitățile socio-economice larg răspândite și escaladarea amenințărilor climatice”. O abordare similară are și Uniunea Europeană (UE): „Viitorul Europei într-o lume fracturată va depinde de o democrație puternică și de apărarea valorilor care conferă europenilor libertățile și drepturile pe care aceștia le prețuiesc. UE va face mai mult pentru a proteja democrația și cetățenii săi de amenințările tot mai mari generate de actori interni și străini”. („Protejarea democrației, susținerea valorilor noastre” – prioritățile UE pentru perioada 2024-2029)
Simptomele declinului democratic includ proliferarea dezinformării, extremismul, polarizarea societatii și neîncrederea în instituții. Printre cauze, se află scăderea participării la viața politică, diminuarea încrederii în procesele electorale, insecuritatea socio-economică, izolarea digitală și bulele ideologice ce limitează dezbaterea critică. Crize globale, precum schimbările climatice și pandemia Covid-19, au contribuit, de asemenea, la subminarea încrederii în democrație. Pandemia a remodelat geopolitica globalizării, cu consecințe politice, economice, sociale și tehnologice ce se vor extinde, probabil, pe câteva decenii, iar percepția publică asupra rolului statului în societate a suferit schimbări dramatice. Asa cum remarca Joseph Stiglitz (Premiul Nobel pentru Economie în 2001): „Pandemia a deschis un alt set de dimensiuni ale globalizării. Și, asemenea schimbărilor climatice, aceasta este o problemă globală ce are nevoie de soluții globale, deci de cooperare globală. Am ajuns acum să înțelegem că unitatea politică de bază rămâne statul-națiune”. („O economie fără roți de rezervă”, Institute for New Economic Thinking, 15 aprilie 2020)
Realitatea este că globalizarea economică a avansat mai rapid decât globalizarea politică. Criza financiară din 2008 ar fi putut fi o lecție pentru că, fără injecții masive de capital din partea guvernelor, sistemul financiar global s-ar fi prăbușit. Una dintre consecințele acelei crize a fost explozia inegalităților socio-economice. A urmat pandemia Covid-19, care a expus fragilitatea lanțurilor lungi de aprovizionare ale economiei globale. Rezultatul este că asistăm la un efort al guvernelor și companiilor de a reduce riscul lanțurilor de aprovizionare întinse pe distanțe mari, aducându-le acasă sau într-o vecinătate sigură. Concluzia este ca trebuie găsit un nou echilibru între avantajele globalizării și nevoia de resiliență.
O privire asupra revoluțiilor industriale succesive sugerează o legătură biunivocă a acestora cu elitele economice aflate la putere. Prima revoluție industrială (sfârșitul secolului al XVIII-lea – mijlocul secolului al XIX-lea), bazată pe folosirea apei și aburului pentru mecanizarea producției, a fost o perioadă de tranziție. In timpul celei de-a doua revoluții industriale (a doua jumătate a secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea) rolul de lider în economie a revenit elitelor industriale, care își bazau prosperitatea pe producția de masă și erau interesate în protejarea pieței naționale, pentru a apăra producția industrială internă de concurența străină.
Cea de-a treia revoluție industrială a debutat după Marea Criză din 1929-1933, fiind caracterizată de electrificare, automatizare, calculatoare, internet și aparitia rețelelor sociale. Elitele industriale au cedat atunci puterea elitelor financiare, a căror prosperitate este legată de dezvoltarea serviciilor financiare și libera circulație a capitalului, ambele procese înflorind intr-o lume globalizată, fără bariere în calea afacerilor. Apogeul a fost atins la sfârșitul secolului al XX-lea – primul deceniu al secolului al XXI-lea. Potrivit lui Michael Kimmage, directorul Institutului Kenan al Centrului Wilson (Washington D.C.): „În cele două decenii care au urmat sfârșitului Războiului Rece, globalismul a câștigat teren în fața naționalismului. Dar, la începutul anilor 2010, a început o schimbare profundă ce a reînviat arhetipuri anterioare: liderul puternic, marea națiune, civilizația mândră”. („Puterea americană în noua eră a naționalismului”, Foreign Affairs, 25 februarie 2025). Momentul coincide cu criza financiară din 2008 și pandemia Covid-19.
Atunci când criza Covid-19 s-a încheiat, omenirea a intrat în cea de-a patra revoluție industrială: utilizarea pe scară largă a inteligenței artificiale, platformelor digitale, interconexiunilor, nanotehnologiei, biologiei sintetice, calculatoarelor cuantice, vehiculelor autonome etc. Într-o astfel de lume, externalizarea producției și lanțurile lungi de aprovizionare nu mai sunt necesare, dar protejarea piețelor și accesul la resurse critice devin vitale. De exemplu, pământurile rare – precum scandiu, ytriu, lantan sau ceriu – reprezintă ingrediente-cheie pentru magneți, baterii, convertoare catalitice, fiind utilizate de la telefoane mobile la autoturisme. Minerale ca litiu, cobalt, nichel, grafit și cupru sunt necesare in tehnologiile de energie curată. Agenția Internațională pentru Energie estimează că cererea globală pentru aceste resurse se va multiplica de patru ori până în 2040. În același timp, potrivit experților: „În 2024, cantitatea de energie obținută din petrol și cărbune a atins maxime istorice; ponderea hidrocarburilor în mixul global de energie primară este astăzi de aproximativ 80%. Se preconizează creșterea consumului de gaze naturale cu 65% până în 2040”. (Foreign Affairs, „The Troubled Energy Transition”, 25 februarie 2025). Cea de-a patra revoluție industrială pare să aducă din nou în prim plan elitele industriale, printre care se află companiile Big Tech.
Schimbările climatice contribuie, de asemenea, la noul peisaj geopolitic. Pe măsură ce clima se încălzește, creșterea nivelului oceanului planetar și fenomenele tot mai frecvente de vreme extremă obligă oamenii să emigreze spre alte zone locuibile. Cercetări efectuate de Universitatea Stanford demonstrează că agricultura s-ar putea extinde masiv în regiunile cu climă rece pe măsură ce temperaturile cresc, în timp ce productivitatea agriculturii scade în zonele calde care devin fierbinți.
Înțelegerea relației dintre democrație, economie și dinamica socială devine esențială pentru corectarea reculului democratic. O sursă de inspirație ar putea fi discursul președintelui Ronald Reagan în Parlamentul britanic, la 18 iunie 1982: „Nu, democrația nu este o floare fragilă; ea necesită, însă, îngrijire. Trebuie să fim fermi în convingerea că libertatea nu este prerogativa doar a câtorva norocoși, ci dreptul inalienabil și universal al tuturor ființelor umane. Obiectivul pe care îl propun este acela de a promova infrastructura democrației – o presă liberă, sindicate, partide politice, universități – care să permită unui popor să-și aleagă propriul drum, să-și dezvolte propria cultură, să-și reconcilieze propriile diferențe prin mijloace pașnice”.
Fiecare țară are propria sa istorie, cultură și identitate unice. Inspirându-se din practicile democratice globale, consolidând dialogul cu Sudul Global și în coordonare cu initiative ale UE și ONU, „Noul Pact Democratic” al Consiliului Europei ar putea avansa sugestii pentru o guvernanță democratică mai bine corelată cu dimensiunea socio-economică a democrației. CoE s-ar profila, astfel, ca avocat al democrației dincolo de granițele continentului european, iar convențiile sale deschise pot fi instrumente importante in acest sens. De exemplu, Convenția CoE privind Criminalitatea Cibernetică (Convenția de la Budapesta, în vigoare de la 1 iulie 2004) a fost sursă de inspirație pentru Convenția ONU împotriva Criminalității Cibernetice, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 24 decembrie 2024, iar Oficiul pentru Programul in Domeniul Criminalitatii Informatice al CoE (C-PROC), de la București (România), care deține o expertiză recunoscută în materie, ar putea contribui la implementarea noii convenții ONU.
La 28 ianuarie 2025, Alain Berset remarca în sesiunea Adunării Parlamentare a CoE: „În acest context multilateral extrem de turbulent, cele mai mari provocări cu care ne confruntăm nu cunosc granițe. Prin urmare, singurul răspuns eficient este unul multilateral. Este un răspuns care necesită colaborare cu alte organizații internaționale. Și este evident un răspuns, în termeni foarte concreți, care implică crearea unui birou al Consiliului Europei la New York.” Într-adevăr, dacă există un centru global al diplomației multilaterale, acesta este sediul ONU din New York, cu mii de întâlniri internaționale în fiecare an și unde sunt reprezentate organizații regionale importante.
Într-o perioadă de „policriză” (crize multiple ce are loc concomitent, fără o cauză unică și fără o soluție universală), promovarea unei noi narațiuni despre democrație, care să fie atractivă și dincolo de granițele Europei, necesită înțelepciune, voință politică și țări ce impărtășesc aceleași valori, iar cuvintele lui Ronald Reagan rămân la fel de actuale: „Suntem legați de aceleași loialități, tradiții și credințe. Suntem legați de realitate. Puterea aliaților Americii este vitală pentru Statele Unite, iar garanția americană de securitate este esențială pentru libertatea democrațiilor europene. Am fost împreună atunci; suntem împreună acum. Speranțele voastre sunt speranțele noastre, iar destinul vostru este destinul nostru”. (Discurs la cea de-a 40-a aniversare a D-Day, Franța, 6 iunie 1984)
(Notă: Opiniile exprimate în acest articol nu angajează poziția oficială a autorului).
