Dan Costescu, director general CFR Călători: Am acceptat pentru că nu evit situațiile grele și riscante/ În mai puțin de 5 ani va fi o criză majoră de personal în sector – EXCLUSIV
Noul director general al companiei CFR Călători, Dan Costescu a declarat joi pentru Umbrela Strategică că a acceptat ”preluarea” companiei pentru că nu este ”genul care să evite rezolvarea unor situații grele, care implică și o anumită doză de risc”, dar și pentru că a vrut să își valorifice experiența ” în zona de piață liberă din Romania și din Europa”.
”CFR Călători este o mare provocare profesională deoarece are în prezent atât de multe probleme, unele pe buza prăpastiei, iar imaginea publică este grevată de foarte multe știri negative. Foarte mulți cunoscuți și prieteni m-au sfatuit să aleg una din ofertele pe care le aveam în străinătate, însă evident, cunoscându-mă bine nu se așteptau să le urmez sfaturile. Am acceptat pentru că nu sunt genul care să evite rezolvarea unor situații grele, care implică și o anumită doză de risc, dar și pentru că am vrut să valorific experiența mea în zona de piață liberă din Romania și din Europa”, a spus pentru Umbrela Strategică, Dan Costescu, care a fost vicepreședinte al Comunității Căilor Ferate Europene (CER) și ministru al Transporturilor în guvernul român.
Noul director general al CFR Călători a spus că o primă linie de acțiune vizeză ”poziționarea călătorului în centrul tabloului decizional al companiei”.
”Am acceptat preluarea CFR Călători tocmai pentru că aceasta îmi permite o apropiere de călător sau client și sunt convins că de modul cum ne vom poziționa față de călatorii noștri, măsura în care vom reuși să le ascultăm și să le înțelegem nevoile și în final procentul în care le vom trasforma în măsuri concrete, sunt elementele care fac diferența între situația de acum și succes.
V-am devoalat astfel și o primă linie de acțiune și anume, poziționarea călătorului în centrul tabloului decizional al companiei, începând cu crearea unor canale simplificate de comunicare spre și dinspre acesta, la nivel individual sau de comunitate locală, și continuând cu mecanismele de rezolvare a problemelor lor, orarii de circulație adecvate, informarea permanentă asupra planificării și desfășurării călătoriei și bineînțeles problemele legate de punctualitate și viteza comercială mai mare, ultimele strâns legate și de colegii de la infrastructură”, a detaliat Dan Costescu, pentru Umbrela Strategică.
El a remarcat că ”redarea demnității feroviarului ” este determinată și de ”încrederea reciprocă” la care se așteaptă din partea celor cu care va colabora, în contextul unei ”crize majore de personal”, pe care o estimează ”în mai puțin de cinci ani”, situație cauzată de îmbătrânirea forței de muncă din companie.
”O a doua linie de acțiune este legată de colegii mei, de oamenii cu care voi face împreună aceste lucruri, de încrederea reciprocă pe care trebuie sa ne-o acordăm pentru a reuși să refacem imaginea unui sector greu încercat si până la urmă să redam și demnitatea feroviarului. Nu este o problemă facilă, avem o vârstă medie în companie în jurul a 53 de ani și previziunile cu privire la reîmprospătarea resurselor umane în următorii ani nu sunt deloc încurajatoare. Pe scurt, mă aștept în mai puțin de 5 ani la o criza majoră de personal în tot sectorul, și va trebui să pregătesc compania pentru a face față acestei realități”, a mai spus, pentru Umbrela Strategică, Dan Costescu.
Pentru reducere deficitului de material rulant, noul director general al CFR Călători și-a propus ”obiectivul 1000+, adică până la sfârșitul acestui an să creștem peste 1000 numărul vagoanelor active din parc” și a avertizat asupra faptului că ”situația parcului activ este la limita colapsului”.
”A treia linie de acțiune se referă la trenuri. CFR Călători este un operator de transport care nu poate exista fără locomotive, vagoane și automotoare. În acest moment situația parcului activ este la limita colapsului. Doar 850 de vagoane din 2.282 și doar 245 de locomotive electrice din 358 sunt apte de circulație. Vom regândi rapid capacitățile și procedurile de reparații, pentru a remedia deficitul de material rulant și pentru a îmbunătăți confortul. Concret, îmi propun obiectivul 1.000+, adică până la sfârșitul acestui an să creștem peste 1.000 numărul vagoanelor active din parc”, a detaliat, pentru Umbrela Strategică, Dan Costescu.
El a adăugat că un obiectiv imediat este ”introducerea cât mai rapid cu putință a trenurilor Intercity pe anumite rute unde cererea de transport și îmbunătațirea condițiilor infrastructurii o permit”.
Fostul ministru al Transporturilor Dan Costescu a fost desemnat joi director general al companiei CFR Călători.