Coronavirus: Ce măsuri au luat țările din jurul României pentru a stopa răspândirea pandemiei?
Țările din vecinătatea României au luat măsuri variate în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului (Covid-19), cele mai ferme fiind în Ungaria, unde a fost declarată stare de urgență. În funcție de evoluția situației măsurile de combatere a pandemiei ar putea fi înăsprite.
Bulgaria
Guvernul de la Sofia, condus de Boiko Borissov, a anunțat pe 11 martie un set de măsuri pentru a preveni răspândirea virusului. Autoritățile bulgare au decis suspendarea cursurilor în unele școli, interzicerea evenimentelor publice, iar evenimentele sportive care nu pot fi amânate se vor desfășura fără public, însă aceste măsuri se aplică doar în zonele în care există confirmate cazuri de coronavirus, informează agenția de știri Novinite.
Până în acest moment au fost confirmate șapte cazuri de infecție cu coronavirus în Bulgaria, un pacient decedând din cauza virusului, potrivit bilanțului Universității Johns Hopkins.
Serbia
Autoritățile sârbe au interzis toate adunările publice în spații închise și au închis unele puncte de trecere a frontierei, inclusiv de la granița cu România.
De asemenea, Serbia a interzis de marți accesul persoanelor sosite din Italia, Coreea de Sud, Iran, Elveția și anumite provincii din China.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a informat că “începând de astăzi, 12 martie, ora 08.00, a fost suspendată temporar activitatea următoarelor puncte de trecere a frontierei de la granița comună:
– PTF Vrbica – Valcani- specific rutier;
– PTF Nakovo – Lunga- specific rutier;
– PTF Jasa Tomic – Foeni – specific rutier;
– PTF Kaludjerovo – Naidas – specific rutier;
– PTF Golubac – Moldova Nouă – specific rutier/naval;
– PTF Kladovo – Drobeta Turnu Severin – specific naval;
– PTF Kusjak – Porțile de Fier II – rutier.
Măsura a fost instituită de către autoritățile din Republica Serbia în vederea protejării sănătăţii cetățenilor din cele două state, în contextul extinderii infecției cu COVID-19.
Precizăm că, traficul de frontieră între cele două țări va continua în condiţii normale prin P.T.F. Stamora Moravița (județul Timiș), P.T.F. Jimbolia (județul Timiș) și P.T.F. Porțile de Fier I (județul Mehedinți)”.
În Serbia au fost înregistrate până în acest moment un număr de 19 cazuri de coronavirus.
Ungaria
Guvernul Ungariei a declarat miercuri stare de urgenţă pentru a aplica măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului şi a interzis accesul persoanelor venite din mai multe state
Pentru aplicarea acestei măsuri se vor reintroduce controalele la frontierele Schengen cu Austria şi Slovenia.
De asemenea, toate cursele aeriene şi celelalte mijloace din transport venite din cele patru ţări menţionate vor fi suspendate începând de miercuri la miezul nopţii.
Alte măsuri luate de guvernul ungar pentru a preveni răspândirea coronavirusului includ interzicerea evenimentelor cu mai multe de 100 de persoane în spaţii închise şi cu mai mult de 500 de persoane în spaţii deschise. Şcolile rămân deocamdată deschise.
Restricţiile rămân în vigoare până la noi ordine, a mai precizat oficialul ungar, adăugând că guvernul de la Budapesta se aşteaptă ca epidemia să dureze mai degrabă luni decât săptămâni.
Potrivit autorităților din Ungaria, 9 dintre cei 13 pacienţi diagnosticaţi ca fiind infectaţi cu coronavirus sunt străini, ceea ce înseamnă că în rândul acestora, riscul de îmbolnăvire şi de infectare este semnificativ mai mare.
Ucraina
Ucraina a anunțat că 170 de puncte de trecere a frontierei vor fi închise pentru a preveni răspândirea pandemiei. Doar 49 de puncte de trecere a frontierei vor rămâne operaționale începând de pe data de 12 martie, informează agenția de știri Ukrinform.
“Din 219 puncte de trecere a frontierei, 49 vor fi în funcțiune începând de mâine. Restul vor fi închise pentru cetățeni și vehicule”, a declarat Denys Shmyhal, prim-ministrul Ucrainei
Potrivit lui Shmyhal, în perioada următoare, în funcție de evoluția situației, ar putea fi luate măsuri suplimentare.
Agenția de știri a relatat anterior că Guvernul de la Kiev a luat decizia de a impune măsuri de carantină în întreaga țară în perioada 12 martie-3 aprilie, ce prevede închiderea instituțiilor de învățământ și interzicerea adunărilor publice.
De asemenea, accesul persoanelor venite din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran este interzis.
Până în acest moment în Ucraina a fost confirmat un singur caz de infecție cu coronavirus, potrivit Universității Johns Hopkins.
Republica Moldova
Autoritățile de peste Prut au înăsprit pedepsele pentru încălcarea prevederilor privind măsurile de prevenire a bolilor epidemice și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis ordinul cu privire la suspendarea procesului educațional din R.Moldova din cauza răspândirii coronavirusului, relatează site-ul postului Radio Chișinău.
Parlamentul a aprobat miercuri legea care înăsprește pedepsele pentru încălcarea prevederilor privind măsurile de prevenire a bolilor epidemice. Astfel, încălcarea acestora va fi pedepsită cu trei ani de închisoare sau cu amendă de până la 50.000 de lei.
La recomandarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Guvernul va avea dreptul să decidă interzicerea manifestațiilor publice, iar, prelucrarea categoriilor speciale de date cu caracter personal va fi permisă și în cazul riscului de declanșare a unei urgențe de sănătate publică.
În Republica Moldova sunt confirmate trei cazuri de infecție cu coronavirus.