EnergieȘtiri

Consumatorul va plăti pentru BRUA, prin care nu trece nimic (deocamdată) – oficial ANRE

Tarifele de transport al gazelor vor creşte anul viitor, după ce va fi dată în folosinţă conducta BRUA, însă nu există deocamdată cantităţi de gaze care să fie transportate prin acest gazoduct, a declarat, marţi, Maria Mânicuţă, director pentru tarife de reţea energie electrică şi gaze naturale în ANRE.

“Anul acesta va fi dată în folosinţă conducta BRUA. În condiţiile în care nu am rezolvat încă problema investiţiilor din Marea Neagră, personal mă gândesc ce vom transporta prin această conductă. Mai ales că în paralel se dezvoltă prin Bulgaria o nouă conductă către partea vestică”, a spus oficialul ANRE, citată de Agerpres, la conferința Focus Energetic

Maria Mânicuţă a precizat că Transgaz, compania are construieşte conducta BRUA, va începe de anul viitor să recupereze banii din tariful de transport al gazelor, prin urmare va creşte factura tuturor consumatorilor români.

“Ca atare, începând de anul viitor, în tarifele de transport al gazelor, Transgaz va începe să-şi recupereze investiţia, ceea ce va însemna o creştere a acestui tarif, în condiţiile în care nu vom avea un trafic de gaze. Sper să se găsească şi volume disponibile de gaze care să fie transportate prin această conductă, astfel încât povara acestei investiţii să nu fie doar a consumatorilor români, ci să existe şi companii care să transporte gaze”, a precizat directorul ANRE.

Investiţia totală pentru realizarea conductei BRUA este de 480 de milioane de euro şi, potrivit oficialului ANRE, aceste costuri vor fi recuperate timp de 40 de ani.

Tronsonul românesc al conductei ar trebui finalizat în decembrie 2020 şi necesită o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.