• DESPRE NOI
  • CONTACT
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Consiliul Atlantic își intensifică sprijinul pentru Inițiativa celor Trei Mări prin cooptarea generalului Jones, fost SACEUR

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Generalul (r) James L. Jones Jr., fost comandant suprem al forțelor aliate din Europa (SACEUR) în perioada 2003-2006, a fost numit la conducerea programului privind Inițiativa Celor Trei Mări, derulat de institutul de cercetare Consiliul Atlantic. Numirea fostului oficial NATO are rolul de a intensifica eforturile think-tank-ului de a cataliza noi investiții în regiunea dintre Marea Neagră, Baltică și Adriatică și de a consolida implicarea SUA în această zonă.

    Inițiativa Celor Trei Mări (I3M), o platformă politică flexibilă, la nivel prezidențial, care reunește două 12 state membre ale UE din estul Blocului Comunitar, inclusiv România, a fost lansată în anul 2016 cu obiectivul de a ajuta la accelerarea dezvoltării infrastructurii transfrontaliere de energie, transport și digital în regiunea dintre Marea Neagră, Baltică și Adriatică. Inițiativa își propune să catalizeze o creștere economică sporită, să consolideze securitatea energetică a Europei prin diversificarea surselor de aprovizionare, să consolideze reziliența economică a Europei și să aprofundeze integrarea economică a acestei regiuni cu Europa occidentală.

    „Programul derulat de Consiliul Atlantic datează din 2014, de la un raport fundamental al generalului Jones, «Completarea Europei – de la Coridorul Nord-Sud pentru Energie, Transport și Uniunea în domeniul telecomunicațiilor» , care a prezentat necesitatea imperativă de gestiona un decalaj de infrastructură în Europa Centrală și de Est”, a declarat Frederick Kempe, președintele și directorul general al institutului Atlantic Council.

    „Infrastructura transfrontalieră robustă nu este doar esențială pentru bunăstarea economică a regiunii Celor Trei Mări, ci este vitală pentru reziliența economică a comunității transatlantice și completarea Europei nedivizate”, a adăugat Kempe.

    „Consiliul Atlantic a fost implicat în Inițiativa celor Trei Mări de la înființare și este o chestiune de mândrie personală să fiu asociat cu activitatea sa substanțială privind dimensiunile geopolitice, economice și transatlantice ale [Inițiativei] celor Trei Mări, președintele executiv emerit al Consiliului Atlantic, generalul James L. Jones Jr.

    „Întrucât această inițiativă a intrat într-o fază operațională critică în evoluția sa, ne propunem Consiliul [Atlantic] să ne intensificăm eforturile pentru a ne asigura că acest parteneriat public-privat începe să ofere rezultate palpabile”, a adăugat fostul oficial american, care a fost și comandat al Corpului Pușcașilor Marini ai SUA.

    Generalul (r) James L. Jones prezidează, de asemenea, și Jones Group International (JGI),  o firmă internațională de consultanță în afaceri, care își are sediul la Washington. Firma consiliază clienții în domeniul apărării, securității naționale și telecomunicațiilor. JGI este prezentă în Europa (Jones Group Europe) și în România, în parteneriat cu Serban & Musneci Associates.

    Te-ar mai putea interesa

    Ministerul Apărării a achiziționat discuri de frânare pentru avioanele MiG-21 LanceR MApN organizează o licitație în valoare de 2,1 miliarde lei pentru lucrări de infrastructură la Mihail Kogălniceanu România, pe locul 22 în lume în ceea ce privește securitatea alimentară – The Economist

    Ultimele știri

    Klaus Iohannis rămâne fără doi consilieri, președintele nu are nici consilier pentru politică externă Comandantul USAFE: Unitatea americană dislocată la Câmpia Turzii cuprinde mai multe drone Reaper decât cea din Polonia FOTO. Un belgian a devenit primul pilot din afara SUA care a acumulat 5.000 de ore de zbor la manșa F-16