(Analiză a lui Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România, trimisă Umbrela Strategică)
Decizia de condamnare a fostului președinte Donald Trump pentru 34 de capete de acuzare referitoare la falsificarea unor documente contabile a creat valuri de emoție în spațiul public american, însă piețele nu s-au arătat realmente zguduite,.
Indicele S&P500 a marcat deprecieri limitate în debutul sesiunii de vineri, prima zi de tranzacționare plină de după anunț, ajungând ca în ultimele ore ale sesiunii să recupereze puternic și să treacă pe plus 0,8%.
Cursa a fost mai spectaculoasă, însă, pentru acțiunile Trump Media & Technology Group (simbol DJT), firmă care deține rețeaua socială Truth Social. De la creșteri în pre-deschidere, titlurile au scăzut cu 9% în deschidere și au recuperat până la închiderea de vineri, ajungând la -5,3%.
Totuși, scăderile au continuat luni, cu alte 4,8% procente, în timp ce S&P500 a avansat cu 0,11%. Capitalizarea de 8,3 miliarde de dolari pentru compania cu venituri de 4 milioane de dolari și pierderi de 60 milioane de dolari anul trecut pare dintr-o altă lume, față de reperele observate în cazul altor rețele sociale.
În aprilie au fost anunțați 621.000 de acționari ai companiei, printr-o notă, că „vasta majoritate” ar fi investitori de retail. Fluctuațiile prețului ilustrează ocazional bătălia dintre cumpărarea acțiunilor ca formă de susținere a lui Donald Trump și prudența economică, în linia logicii uzuale de evaluare.
Lovitura deciziei juriului de condamnare poate fi, însă, cuantificată în termeni bursieri. În 2 sesiuni, prin scăderea DJT, averea fostului președinte a fost diminuată cu 550,8 milioane de dolari.
Care ar fi, pe de altă parte, motivele detașării de care dă dovadă bursa americană, cu excepția companiei care concentrează o bună parte din averea lui Trump și cât de mult s-ar putea menține această abordare? În primul rând, bursele au fost, în linii mari, concentrate pe alte teme, ținând de macroeconomie, relații internaționale și entuziasmul pentru inteligență artificială, lăsând prea puțin spațiu pentru reflectarea aspectelor politice.
În al doilea rând, datoria publică și deficitele bugetare au crescut în relevanță, iar diferențele dintre candidați în atenția pe această temă sunt percepute a fi prea mici pentru a forța o reacție puternică.
În al treilea rând, ar putea fi vorba despre o economisire a energiei și capitalului. O varietate de scenarii posibile, de la încarcerare la plata unor amenzi, ar „desena” dinamici ulterioare diferite. Președintele poate fi ales și, în ciuda provocărilor aparent insurmontabile, poate guverna chiar și din spatele gratiilor.
Totuși, riscul unei divizări violente a societății americane după o sentință de arestare este, probabil, prea ridicat pentru a fi ignorat de judecătorul în această speță, punctează consultantul de strategie din cadrul XTB România.
- Susținătorii lui Trump, și mai dedicați după condamnare
Prima reacție după condamnare a fost de „energizare” a susținătorilor. Campania sa a primit finanțare de 53 de milioane de dolari în 24 de ore după pronunțarea hotărârii. Unii observatori se întreabă dacă o condamnare nu ar putea să susțină, de fapt, șansele lui Trump de a fi reales, prin mobilizarea bazei simpatizanților. Pe de altă parte, estimările derivate din piețele de pariuri pe rezultatul alegerilor indică o scădere a șanselor sale.
Potrivit RealClearPolitics, de la 51,8% probabilitatea a ajuns vineri la 47,7%, totuși sensibil peste șansa de realegere de 39,2% a lui Biden. Dacă, pentru moment, cei mai afectați de condamnarea lui Trump au fost acționarii DJT, investitorii nu ar trebui, totuși, să aibă un sentiment de falsă siguranță.
Lunile următoare vor focaliza atenția pe alegeri, cel mai probabil la finalul verii – începutul toamnei, iar parcursul piețelor, în special în lunile septembrie – octombrie, (oricum o perioadă ocazional mai volatilă), este așteptat să includă un răspuns mai pronunțat la oscilațiile politice, cu setarea planurilor economice și geopolitice pentru anii următori.