Ciucă: Impozitul de 15% la pensiile speciale mai mari ca salariul mediu net, o măsură care va fi aprobată
Pensiile speciale (n.r- de serviciu) al căror cuantum depășește salariul mediu net pe economie se vor impozita cu 15 la sută, impozitul urmând să fie aplicat la suma care depășește acest nivel, decizia urmând să fie aprobată, fiind agreată și ”singura măsură care duce la îndeplinirea jalonului din PNRR”, a precizat, joi, președintele Senatului, Nicolae Ciucă.
Ciucă a spus că legea pensiilor speciale (n.r.- de serviciu) va fi ”soluționată” până la închiderea actualei sesiuni parlamentare ,el susținând că ”există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei (n.r. Europene) pe conţinutul proiectului de lege”.
”Decizia pe care am luat-o astăzi a fost ca săptămâna viitoare, luni, miniştrii să fie prezenţi la toate activităţile, atât cele guvernamentale, dar şi cele care urmează să se desfăşoare în Parlament, pentru a putea să soluţionăm tocmai aceste aspecte. Unul dintre ele este legea pensiilor speciale, care va fi soluţionată şi există din raportarea ministrului Muncii acceptul la nivelul Comisiei (n.r. Europene) pe conţinutul proiectului de lege (…) Toate aceste chestiuni vor fi soluţionate până la închiderea sesiunii parlamentare, miercuri”, a declarat Ciucă, citat de Agerpres.
PL-x 244/ 2023 nu figurează, deocamdată, pe ordinea de zi a niciuneia dintre cele trei ședințe de plen a Camerei Deputaților, pentru că nu are toate avizele și rapoartele de la comisiile Camerei. Proiectul mai are nevoie de rapoarte de la Comisiile pentru Muncâ și de Buget-Finanțe, precum și de un aviz de la Comisia pentru Apărare.