EnergieȘtiri

CEZ nu se grăbește să plece din România. Va îngheța vânzarea activelor dacă nu obține prețul dorit

Grupul ceh de utilităţi CEZ se comportă ca ”un investitor pe termen lung”, procesul său de retragere de pe piața din România fiind de durată și depinzând de atractvitatea ofertelor de  cumpărare, a declarat Ondrej Safar, country manager CEZ România.

“Vreau să asigur încă o dată pe toată lumea că ne comportăm ca un investitor pe termen lung şi, în acest punct al procesului de retragere din România, continuăm să ne comportăm ca un investitor pe termen lung. (…) Nu suntem presaţi să vindem la orice preţ. Se poate ajunge şi la situaţia în care îngheţăm procesul la un moment dat, dacă la acel punct ofertele nu sunt suficient de atractive”, a spus oficialul ceh, citat de Agerpres.

CEZ a anunţat în vara anului trecut că vrea să-şi vândă operaţiunile din România şi din alte ţări, pentru a se concentra pe activitatea din ţara-mamă, Cehia.

Una dintre ofertele depuse pentru achiziţia acestor active aparţine unui consorţiu format din companii româneşti, respectiv Hidroelectrica, Electrica şi Societatea de Administrare a Participaţiilor din Energie (SAPE).

CEZ a intrat pe piaţă energetică din România în 2005, odată cu achiziţia Electrica Oltenia.

Anul trecut, grupul a avut un profit net de 268 milioane de lei, faţă de pierdereaa de 50 de milioane de lei din 2018, în principal datorită activităţii de producţie de energie eoliană, respectiv din creşterea veniturilor din vânzarea certificatelor verzi.

În 2019, cele 240 de turbine din Parcul Eolian CEZ au produs un total de 1.185 GWh, grupul CEZ România fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din ţară.