Știri

ApărareȘtiri

Parteneriat între Airbus și CFM International pentru dezvoltarea unui motor de aviație alimentat cu hidrogen

Airbus și CFM International, o societate mixtă controlată în mod egal de GE și Safran Aircraft Engines, au semnat un acord de parteneriat în cadrul unui program demonstrativ privind utilizarea hidrogenului, care se va lansa la mijlocul acestui deceniu, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică. Obiectivul programului este...
ApărareȘtiri

VIDEO. Două elicoptere Black Hawk s-au prăbușit în apropierea unei stațiuni montane în SUA

Două elicoptere UH-60 Black Hawk a Gărzii Naționale din Utah au fost implicate marți dimineață într-un accident, prăbușindu-se în apropierea unei stațiuni de schi, au anunțat autoritățile, prezicând că nu s-au înregistrat victime, nici în rândul membrilor echipajului, nici la sol. Accidentul, care s-a produs în cursul unei misiuni de...
ApărareȘtiri

SUA fortifică Flancul estic al NATO cu avioane de luptă de generația a cincea F-35 și elicoptere de atac AH-64 Apache

Președintele SUA, Joe Biden, a ordonat Pentagonului să desfășoare forțe americane suplimentare pe Flancul estic al NATO după ce Rusia a trimis trupe în estul Ucrainei, în sprijinul republicilor separatiste pro-ruse. Departamentul Apărării de la Washington a transmis că va disloca trupe, avioane de luptă de generația a cincea F-35...
IntelligenceȘtiri

Directorul SRI Eduard Hellvig cere actualizarea legilor privind securitatea națională

Directorul SRI Eduard Hellvig consideră de ”reală necesitate” actualizarea pachetului de legi privind securitatea națională, a informat marți Serviciul, după ce Hellvig a fost audiat cu ușile închise de către membrii Comisiei parlamentare de control. Hellvig le-a prezentat acestora și o analiză  privind ”riscurile de securitate” la care ar putea...
ApărareȘtiri

Marea Britanie și Franța lansează programul pentru dezvoltarea viitorului sistem de rachetă antinavă

Marea Britanie și Franța au confirmat lansarea etapei de pregătire pentru programul Future Cruise/Anti-Ship Weapon (FC/ASW) ce are drept scop dezvoltarea unui sistem de rachetă antinavă de ultima generație. Acordul guvernamental și contractele asociate au fost semnate de Direcția Generală pentru Armament din Franța (DGA) și de Defense Equipment&Support din Marea Britanie...
IntelligenceȘtiri

Războiul dezinformării împotriva Ucrainei: Trei zvonuri răspândite pe rețelele de socializare și de mass-media din Rusia

Deși Rusia nu a lansat, până în prezent, un atac militar asupra Ucrainei, cercetătorii în dezinformare au observat zvonuri răspândite în rețelele sociale și în mass-media de știri din Rusia, care ar putea fi folosite de Moscova drept un pretext pentru invadarea Ucrainei sau pentru consolidarea prezenței armatei ruse în...
1 82 83 84 85 86 305
Page 84 of 305