EnergieImportant

Burduja: În iarnă, nu vor fi facturi la energie mai mari decât anul trecut

Ministrul Energiei, în abatajul minei Livezeni ( foto: Sebastian Burduja Oificial)

Facturile la energie în această iarnă nor fi mai mari decât acelea din perioada similară a lui 2023, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a susținut că a reușit să păstreze sistemul de compensare-plafonare și chiar reducerea facturilor.

“Deci, aşa cum astăzi, fiecare român plăteşte un preţ maxim reglementat, 0,68, 1 leu, 1,3 lei, în funcţie de nivelul de consum, la fel se va întâmpla şi iarna aceasta. Deci nu vor fi facturi mai mari faţă cele anul trecut” (…) De prin iunie s-a simţit o ieftinire la gaz, cam de 20%, iar la energie electrică, pentru cei care au avut un consum de peste 300 de kWh, deci cei care consumă un pic mai mult, de asemenea cam 10-15% s-au ieftinit facturile” a spus Burduja, citat de Agerpres.

El a precizat că s-au făcut simulări pentru perioada de după 1 aprilie 2025, când va expira schema de compensare-plafonare.

“Noi acum pregătim perioada de după 1 aprilie. Ce înseamnă asta? Noi am făcut nişte simulări. Pentru românii care plătesc astăzi 1,3 lei (pe kWh – n.r.), de fapt, plătesc sub plafon, aţi văzut că furnizorii s-au dus mai jos, sub aceste plafoane, cel mai probabil facturile vor fi mai mici. Pentru românii care plătesc acest 0,68 lei, deci au un consum sub 100 de kWh pe lună, vom găsi măsuri ţintite pentru cei care sunt vulnerabili, cei care au într-adevăr nevoie de sprijin”, a mai declarat ministrul Energiei.