
Pensiile militare, la fel ca pensiile ”ocupaționale” au nevoie de o legislație care să le clarifice, a declarat, marți, premierul Ilie Bolojan, răspunzând la o întrebare adresată într-o conferință de presă.
”Astăzi avem o salarizare care este foarte complicată, care se aplică neunitar, care se bazează pe elemente de sporuri și așa mai departe, deci e nevoie de o salarizare clară și predictibilă, urmată de o legislație care să clarifice și aspectele care țin de pensii, în sensul în care să existe predictibilitate, claritate și să evităm procese și discuțiile pe care le-am avut în spațiul public, începând de un an-doi, de exemplu, pe componenta de pensii militare”. a declarat premierul Bolojan.
El a dat un termen de aproximativ trei luni pentru elaborarea unei legislații care să ”clarifice și să facă ordine”.
”Aceste lucruri nu pot fi făcute de pe o zi pe alta, trebuie lucrat serios și eu cred că există, în fața noastră, o lună, două, trei, în care toate aceste aspecte pot fi discutate, în așa fel încât să venim cu o legislație care să clarifice și să facă ordine, inclusiv în aceste domenii unde, așa cum știți, sunt foarte multe discuții”, a spus Bolojan.
Se lucrează intens la proiectele pentru programul SAFE
Bolojan a precizat că în prezent se lucrează ”intens” la proiectele care vor fi propuse pentru finanțare prin programul SAFE al UE, pe de o parte la definitivarea listelor, ”pe de altă parte, să comunicăm și să discutăm cu Comisia Europeană pentru a clarifica condițiile în care putem să accesăm în maxim de avantaj pentru România aceste finanțări”.
”Foarte probabil, la sfârșitul zilei de astăzi, vom comunica Comisiei Europene propunerile pe care România le face pentru programul SAFE”, a menționat el.
România și-a exprimat intenția de a-și finanța Apărarea și prin componenta SAFE, urmând să fie definitivate ”foarte probabil, până în toamnă” proiectele care țin strict de zona de apărare , care sunt propuse de MApN.
”Propunem și proiecte de infrastructură militară civilă, deci cu o funcționare mixtă, cum sunt coridoarele de transport importante și, având în vedere volumul mare de lucrări pe zona de autostrăzi, de drumuri expres, cel puțin două proiecte care țin de zona de autostrăzi urmează să fie propuse în acest pachet”, a adăugat Bolojan.
El a afirmat că vor fi urmate cele trei direcții de finanțare importante: ”componenta de apărare cu accent pe dezvoltarea industriei naționale de apărare, componenta de infrastructură mare pe coridoare de mobilitate de tip autostrăzi și, de asemenea, componenta de conectare logistică care ține, de exemplu, de Portul Constanța sau de infrastructură de tip civil și militar”.