BlueSpace Technology începe producția șasiului VLAH, primul autovehicul blindat românesc
Compania românească BlueSpace Technology a anunțat că începe producția șasiului VLAH, primul autovehicul blindat românesc
“Șasiul prototipului primei mașini de luptă produsă în România intră oficial în producție. Este un progres semnificativ al proiectului nostru pe care ne dorim să îl anunțăm public. Mai mult decât atât, în perioada imediat următoare, echipa noastră, împreună cu o echipă a partenerilor de la Zetor Engineering, va finaliza asamblarea componentelor de rulare și angrenare ale VLAH iar în etapa viitoare vom putea derula primele teste funcționale”, a declarat Constantin Pintilie, fondator al BlueSpace Technology.
VLAH (Vehicul de Luptă Autonom Hidramat) este o mașină ușoară blindată de tip 4×4, cu o greutate de 9 tone, care face parte din gama autovehiculelor tactice blindate de tip ușor (ATBTU), dezvoltată de compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Zetor Engineering, producător de mașini renumit la nivel internațional, cu 75 de ani de experiență în această industrie.
În luna martie a acestui an a fost încheiată negocierea privind achiziția componentelor principale ale sașiului, anume motorul (Mercedes), cutia de viteze, cutia de transmisiuni (ambele ZF Friedrichshafen AG), osii (Advanced Design Solution).
În perioada următoare, după livrarea tuturor acestor componente, în locația BlueSpace Technology din România va începe producția sașiului și vor fi efectuate primele teste funcționale.
Vehiculul anticipează nevoile industriei tehnologice și de apărare din țară și va fi cel mai mare proiect din industria auto românească.
Proiectul VLAH a început în 2022 și are termen de finalizare în anul 2024. Producția și asamblarea blindatului vor fi realizate în integralitate în România de către BlueSpace Technology, lider național în soluții inovatoare de securitate și apărare, singura companie acreditată NATO și singura companie privată producătoare de echipamente TEMPEST din Europa de Est.
(Mai multe informații despre companie: www.bstech.ro)