Energie

ANRE propune un stimulent de 2 la sută pentru operatorii care accesează fonduri europene pentru dezvoltarea rețelei

Sursa: pixbay

ANRE propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii pentru operatorii de distribuţie şi transport de electricitate şi gaze naturale care accesează fonduri europene pentru dezvoltarea reţelei, se specifică într-un proiect de ordin, postat pe site-ul instituției și la care se așteaptă propuneri și observații timp de 10 zile.

“În vederea stimulării realizării de investiţii în cadrul unor proiecte în care au fost atrase şi fonduri europene nerambursabile, se propune acordarea unui stimulent de 2% peste rata reglementată a rentabilităţii, dacă investiţiile din această categorie au fost realizate şi puse în funcţiune de operatori după data intrării în vigoare a prezentului ordin”, se arată în document.

De asemenea, ANRE propune modificarea şi completarea unor metodologii de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de reţea în domeniul energiei.

Aceasta “în sensul reincluderii în tarifele reglementate a costurilor asociate redevenţelor pentru concesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului şi redevenţelor prevăzute în contractele de concesionare a serviciului de transport şi de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale şi/sau a bunurilor aferente aflate în proprietatea publică a statului sau a unei unităţi administrativ-teritoriale, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 244/2020”.