• Despre noi
  • Contact
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • Politica de confidențialitate
  • umbrela-strategica.ro
  • Apărare
  • Intelligence
  • Energie
  • Infrastructură
  • IT&C
  • Siguranță alimentară
  • CĂUTARE
  • Airbus a lansat un nou serviciu de transport aerian de marfă folosind flota sa unică de supertransportatoare BelugaST

    Umbrela Strategică Umbrela Strategică -

    Grupul european Airbus a lansat un nou serviciu de transport aerian de marfă folosind flota sa unică BelugaST pentru a le oferi companiilor de transport de marfă și altor clienți potențiali o soluție pentru nevoile lor de transport de marfă de mari dimensiuni, se arată într-un comunicat transmis redacției Umbrela Strategică.

    Noul serviciu – Airbus Beluga Transport – le va oferi clienților comerciali dintr-o varietate de sectoare, inclusiv spațial, energetic, militar, aeronautic, maritim și umanitar, o soluție pentru nevoile lor de transport de mărfuri agabaritice.

    Prima misiune a avut loc la sfârșitul anului 2021 cu o livrare de la unitatea de producție a Airbus Helicopters din Marignane, Franța, către Kobe în Japonia pentru un client a cărui identitate nu a fost divulgată. Beluga #3 s-a oprit pentru a alimenta la Varșovia (Polonia), Novosibirsk (Rusia) și Seul (Coreea).

    Phillippe Sabo, Sef ATI și Transport Aerian cu Gabarit Depășit în cadrul Airbus, a declarat: „Secțiunea transversală mai largă a Beluga va deschide noi piețe și noi posibilități logistice pentru clienți. În cazul încărcării elicopterelor – faptul că nu este nevoie să le dezmembreze mai întâi – este într-adevăr un plus. În același timp, poate găzdui cele mai mari motoare de avioane comerciale într-o configurație complet echipată.”

    Construite pe platforma A300-600, cele cinci aeronave BelugaST de mare putere, care au fost până acum coloana vertebrală a transportului Airbus de secțiuni mari de aeronave între punctele de lucru, sunt acum înlocuite de șase BelugaXL de nouă generație pentru a sprijini creșterea producției de avioane de linie a Airbus.

    Noul serviciu de transport Airbus Beluga poate acoperi o multitudine de aplicații posibile pe piață, deoarece aeronavele au cea mai mare secțiune transversală interioară din lume a unei aeronave de transport, găzduind încărcături uriașe de până la 7,1 m lățime și 6,7 m înălțime.

    În viitorul apropiat, odată ce Airbus va pune în funcțiune toate cele șase noi BelugaXL, flota BelugaST va fi predată unei companii aeriene subsidiare nou-create, care va avea propriul certificat de operator aerian (AOC) și propriul personal. Philippe Sabo a adăugat: „Noua companie aeriană va fi flexibilă și agilă pentru a răspunde nevoilor piețelor externe la nivel mondial”.

    Noi tehnici și echipamente de încărcare sunt dezvoltate pentru a maximiza capacitatea de răspuns a BelugaST pentru baza sa de clienți internaționali țintă. Aceste soluții includ un sistem de încărcare automat de marfă la bord (OBCL) pentru misiunile în care o platformă de încărcare/descărcare nu este disponibilă la aeroportul de origine sau de destinație.

    Te-ar mai putea interesa

    Guvernul modifică din nou Statutul cadrelor militare Eurofighter Typhoon ale RAF execută misiuni de poliție aeriană în România Companiile investesc peste 100 de mii USD anual pentru perfecționarea echipelor InfoSec

    Ultimele știri

    Bursele au început anul cu optimism și cu maxime istorice VIDEO BAE Systems va moderniza vehiculele de luptă CV90 ale armatei daneze Amiralul Bauer: Să fim pregătiți, este sarcina noastră principală