Actualizarea soldelor rezerviștilor, care depinde de aprobarea unor amendamente la PL-x 262/2024, a rămas blocată între cele două comisii parlamentare de raport de la Camera Deputaților și are șanse infime să mai ”prindă” un loc pe ordinea de zi a unei ședințe de plen în actuala sesiune parlamentară, care se încheie la 1 iulie.
Parcursul legislativ, cu deja tradiționalele întârzieri, s-a oprit după ce deputatul Laurențiu Leoreanu (PNL) a anuțat în 27 mai că o soluție ”viabilă din punct de vedere constituțional pentru a repara inechitățile” s-a găsit și s-a aprobat în Comisia pentru Apărare prin adoptarea a două amendamente. Însă, în afara declarației lui Leoreanu, comisia nu a dat publicității nici până acum textul raportului. Comisia pentru Apărare pare că și-a încheiat contribuția la rezolvarea problemei, iar președintele comisiei și-a sporit capitalul politic și electoral printre rezerviștii militari prin luarea pe cont propriu a diligențelor. Până la un punct.
Proiectul și amendamentele au fost pasate la aglomerata comisie de Buget-Finanțe, unde președinte este tot un deputat PNL. Nici el, nici comisia nu dau semne de interes în privința PL-x 262. Dacă nu cumva legea face obiectul ”studiului individual” pe care deputații de la Buget-Finanțe și l-au programat toată săptămâna. Pesemne pentru refacerea după luptele din runda de alegeri combinate.
Tot ”studiu individual” și-au programat și deputații de la cea mai importantă comisie de aviz, cea Juridică, care ar fi trebuit să se pronunțe asupra PL-x 262 și nu a făcut-o.
Camera Deputaților are o singură ședință de plen în perioada 10-16 iunie.
MApN, care ar putea să dinamizeze lucrurile, nu are un interes real. Ministrul Tîlvăr , asistat de șeful SMAp generalul Vlad și-a declarat ”respectul” față de rezerviști. Acum o lună, la o întâlnire unde a discutat ”opțiuni realiste” și pentru actualizarea soldei de grad a rezerviștilor. După o lună, cei din urmă au rămas tot cu ”respectul” și ”dorința de a găsi soluții” a ministrului și ministerului.
În această chestiune, se mai adaugă și declarațiile dezlânate ale premierului Ciolacu, din care nu s-a înțeles nimic și care angajează tot nimic.
Între timp, au trecut primele alegeri ale anului.Deputatul Leoreanu a fost ales primar al municipiului Roman. Alianța dreapta-stânga a luat partea leului. Parlamentarii vor pleca în vacanță până la toamnă și se vor întoarce ca să se voteze în primul rând pe sine
Nu este exclus ca în avanpremiera alegerilor legislative să-și mai aducă aminte și de povestea cu actualizarea soldelor, declarându-și ”respectul” față de rezerviști și fâcându-le niscaiva promisiuni. Pe linia ”dorinței de a găsi soluții”.
Până atunci, povestea PL-x 262 se amână sine die.