Războiul energetic al Rusiei cu Europa și poziția strategică a României

O analiză a consultantului Cosmin Păcuraru, doctor în relații internaționale și studii europene, pentru Umbrela Strategică.

Conflictele înghețate și traseele energetice

Începuturile sunt în 1991 cand a izbucnit conflictul transnistrean. Probabil nimeni nu se gândea atunci cât de importantă va fi înghețarea acestui conflict. Prin Transnistria trece o conductă foarte importantă, cea care până de curând a aprovizionat Bulgaria cu gaz rusesc. Apoi a venit perioada de destabilizare economică a Federației Ruse. Venirea la putere a lui Vladimir Putin a readus fosta putere și metodele sovietice în actualitate.

În anii ’90, occidentul a început să investească în zona caucaziană, dorind sa extragă Georgia, Azerbajanul și Kazakstanul de sub influența rusească. Marile investiții au fost în industria energetică: petrol și gaze. Resursele energetice din Marea Caspică sunt atractive dar necesită investiții în trasee energetice. Atunci au fost gândite Nabucco, White Stream, AGRI, TANAP.

Federația Rusă a sesizat pericolul decuplării de la rețeaua energetică ce se construia și a început contraofensiva. Primul pas a fost reîncălzirea conflictului din Nagorgo Karabach, pe langă care trecea unul din traseele de gaze dintre Azerbaijan, către Georgia, Turcia și Europa. Apoi a urmat, în 2008, Osetia de Sud și Abhazia. Și pe langă aceste regiuni separatiste erau proiectate să treacă trasee energetice.
2014 a însemnat ocuparea Crimeii. Imediat după ce au fost confirmate marile rezerve de gaze din Marea Neagră. Astfel Ucraina a pierdut o mare parte din aceste rezerve, care i-au revenit Rusiei. Să nu uităm că astăzi rezervele României se învecinează primejdios cu cele ucrainiene, devenite rusești.

Concomitent cu ocuparea Crimeii a fost amorsat și conflictul din Dombas. Dombasul este depozitarul singurelor rezerve energetice ucrainiene (în special cărbune) și în imediata apropiere trec conductele către occident și prima bucată a traseului sudic al viitorului „clește energetic” rusesc: Trans Balkan Pipeline. Acesta a fost pus în funcțiune în 1987 pentru a aproviziona Bulgaria, prin Transnistria, sudul Ucrainei, traversand Dobrogea românească.

Al doilea tronson sudic la „cleștelui energetic” rusesc, Blue Stream, a fost pus în funcțiune în 2005, aprovizionând Turcia. Acesta traversează Marea Neagră. În 2020 a fost dat în folosința South Stream, transformat ulterior în Turk Stream, acesta transportand gaze, tot prin Marea Neagră către Turcia, Bulgaria și continuat cu Tesla, către Grecia, Macedonia de Nord, Serbia, Ungaria și Austria și Serbian Stream, către Serbia.

Latura nordică a „cleștelui energetic” rusesc este reprezentat de North Stream și North Stream II. North Stream este dat în folosință în 2011 și North Stream II ar putea fi dat în folosință în 2021. Ambele aprovizionează prin Marea Baltică Germania, Austria, Cehia, Slovacia și Ungaria.

Strategia rusească – șantaj energetic, parte a războiului asimetric

Toate aceste trasee energetice sunt construite conform cu strategia rusească publicată în 2012 și „Doctrinei Gherasimov”.

Strategia energetică, elaborată sub conducerea directă lui Vladimir Putin, creionează cele mai importante căi de acțiune ale Rusiei în domeniu. Este necesar să o repetăm de câte ori există această posibilitate:
⦁ țările Uniunii Europene să devină cât mai dependente de gazul rusesc,
⦁ Federația Rusă să facă investiții gigant în conducte,
⦁ mărirea capacităților de transport din țările fostei URSS: Turkmenistan, Kazakstan, Uzbekistan și Azerbaijan către Occident, deci mărirea monopolului rusesc,
⦁ crearea de firme intermediare în țările occidentale care să se ocupe de importurile de gaze,
⦁ asocierea Gazprom cu “vechii parteneri de afaceri” ai acestuia în diverse firme,
⦁ intrarea în acționariatul a cât mai multor firme de producție și distribuție de gaze sau producători de material rulant pentru industria extracției și transportului de gaze din occident,
⦁ achiziționarea companiilor naționale de transport și distribuție de gaze din cât mai multe țări europene,
⦁ achiziționarea sau asocierea cu cât mai multe firme de infrastructură din țările europene (comunicații, transport feroviar, etc) la schimb cu un preț mai mic al gazelor.

În 2013, Generalul rus Valerii Gherasimov, Șeful Statului Major General al Armatei Ruse, lansează într-un articol, o teorie despre un nou tip de război. Aceasta este dezvoltată și se transformă în „Doctrina Gherasimov”.

Un singur pasaj este relevant: „În cazul conflictelor actuale, a crescut rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice, care au depășit în multe cazuri puterea și eficiența armelor, acestea devenind irelevante în realitatea modernă: uitilizarea componentelor informaționale și cibernetice, a forțelor speciale, a opoziției interne, a acțiunilor de dezinformare, a acțiunillor subversive a coloanei a V-a. (…) Noile conflicte vor fi asimetrice și mai puțin costisitoare, (…) astăzi combinarea dintre metodele tradiționale și „hibride a devenit o caracteristică a oricărui conflict armat”. în arsenalul acestui tip de război se află și șantajul energetic.

România si geopolitica energiei

Punând cap la cap proiectarea rețelelor de conducte din nordul și sudul Europei și acțiunile desfășurate în Ucraina de către Federația Rusă, observăm că tocmai suntem în centrul unui razboi hibrid, unde șantajul energetic asupra Europei este arma principală cu care Federația Rusă influențează politica Uniunii Europene. România are doua probleme: BRUA și gazele din Marea Neagră. Mai adăugăm că toate punctele din strategia rusească din 2012 au fost îndeplinite.

BRUA este un urmaș al Nabucco, istoricește vorbind

În ianuarie 2013 a început proiectarea Nabucco West, tronsonului de vest al Nabucco de 1326 kilometrii, care începe de la frontiera bulgaro – turcă, traversează Bulgaria, România, Ungaria, către Terminalul de Gaze Central-European din Baumgarten. De menționat că Nabucco nu se află în preferințele acționarilor câmpului Sash Deniz din Azerbaijan (BP (Marea Britanie) – 25,5%, Statoil (Norvegia) – 25,5%, Socar (Azerbaijan) – 10%, Total (Franta) -10%, LukAgip (consorțiu ruso-italian) 10%, NIOC (Iran) – 10%, TPAO (Turcia) – 10%), aceștia anunțând în iulie 2013 că au decis dezvoltarea proiectului TAP.

Prima alternativă a Nabucco West a fost și este Trans Adriatic Pipeline (TAP) care se dorește a aprovizona Grecia, Albania și Italia. Cu alte cuvinte sursa de gaz rămâne Shar Deniz II, ce este transportat prin TANAP până la granița Greciei cu Turcia. Lungimea totală a conductei va fi de 878 km, dintre care 550 km în Grecia, 215 km în Albania, 105 km submarini, pe sub Marea Adriatică (adâncimea maximă va fi de 810 metri) și 8 km în Italia. Capacitatea de transport va fi de 10 miliarde mc / an, cu posibilitatea de a fi dublată.

În decembrie 2017 compania ce deține proiectul (TAP AG) aprecia că este realizat în proportie de 65%. Acționarii sunt: BP (20%), SOCAR (20%), Snam (20%), Fluxys (19%), Enagás (16%) și Axpo (5%).

A doua alternativă a fi fost Interconnector Turkey-Greece-Italy pipeline (ITGI), un joint-venture între companiile energetice DEPA (Grecia) și Edison (Italia). Traseul este în mare parte asemănător cu TAP, dar ocolește Albania, țară nemembră a UE.

Se dorea ca sursa de aprovizionare cu gaze să fie același zăcământ Shar Deniz II, prin TANAP. Capacitatea preconizată este de 7 miliarde mc / an. După ce acest proiect a fost refuzat în 2016 de Comisia Europeană, proiectul este reînviat de Gazprom, asigurându-se o posibilă descarcăre a fluxului Turk Stream. În primăvara lui 2018 nu era demarat studiul de fezabilitate, fiind semnat doar un memorandum de înțelegere.

BRUA înseamnă Bulgaria – România – Ungaria – Austria

Este o prelungire a coridorului sudic nerusesc, adică a TANAP, care va alimenta cu gaze azere Europa Centrală, având ca scop crearea unei mici părti de independență energetică față de gazele rusești.

De asemenea se dorește ca să se construiască și o latură care va avea ca sursă de alimentare rezervele din zona românească offshore din Marea Neagră.

Proiectul este dezvoltat de compania românească de stat SNTGN Transgaz (58,5%). Finanțarea de început în valoare de 180 milioane de euro a fost asigurată de Comisia Europeană. Transgaz a obtinut un imprumut de 50 milioane de euro de la BEI și altul de 60 milioane de euro de la BERD. Proiectul va costa 479 milioane de euro, construcția a început în primavara lui 2018, În 2020 este finalizat tronsonul Giurgiu – Podisor – Nădlac și tronsonul ce leagă țărmul Mării Negre de Podișor, având termen de finalizare 2022. Traseele vor avea însumate 1318 km și capacitatea de transport de 4,4 miliarde mc / an până la Podisor și 1.75 miliarde de mc la ieșirea din țară spre Ungaria.

Războiul asimetric

În primul rând trebuie spus că nimeni nu se apucă de a proiecta vreo conductă fără a avea contracte cu sursele de aprovizionare și cu consumatorii.

În al doilea rând: până azi au fost acceptate ca noi potențiale fluxuri de gaze doar resursele din două perimetre ale Mării Negre: aproximativ 4 miliarde mc / an al OMV și Exon și LukOil, Pan Atlantic Petroleum și Romgaz cu 3 miliarde mc / an. Se preconizează că anual debitul din toate perimetrele concesionate să fie peste 10 miliarde mc / an, fără a pune la socoteală posibilele noi descoperiri din celelalte perimetre.
În al treilea rând nu există conducte care să aduca gazul la țărm (de ex. sunt 170 km de la perimetrul concesionat de LukOil).

În al patrulea rând: azi nu există conducte care să preia debitele potențiale din Marea Neagră. (10 miliarde mc / an)

Dar să nu uităm că prin Dobrogea trece Trans – Balkan Pipeline ce este conducta ce unește sistemul de conducte sovietic cu Bulgaria și Turcia. A fost proiectată după semnarea unui acord între autoritățile sovietice și firma turcească Botaș în 1984. Primele livrări au fost în 1987 și are o capacitate de 6 miliarde mc / an, aprovizionând Bulgaria și partea europeană a Tuciei. Este cea mai rapida posibilitate de a transporta gazele românești din Marea Neagră, până la finalizarea tronsonlui Litoral – Podisor. Este posibil ca această conductă să aibă o nouă utilitate, livrările către Bulgaria fiind din ce în ce mai mici, după puterea în funcțiune a Turk Stream și sistarea definitivă a livrărilor de gaze din Ucraina. Această conductă poate fi unită imediat cu BRUA.

Au apărut în presă fel de fel de informații. Trebuie să le privim ca declarații de campanie electorală maghiară pentru alegerile din anul acesta. Una din ele este că Ungaria a cumpărat gazul românesc din Marea Neagră, vândut de Transgaz. Problema este că Transgazul este transportator și proprietar și operator al conductelor și nu poate vinde gazele. Transgazul doar trebuie să se asigure că există cumparator la “capătul țevii”.

Dacă trebuie să ne îngrijoreze ceva, este schimbarea traseului și tăierea segmentului către Austria, ceea ce ar pune sub semnul întrebării finalizarea ultimului tronson de conductă prin oprirea finanțărilor de la CE, BEI și BERD.

Deci trebuie să ne uităm la derularea proiectelor, lucrărilor și a finanțărilor. Cine este interesat direct în stoparea conductei BRUA? Rusia și Gazprom (proprierar ale coridoarelor sudice submarine, Turk Stream și Blue Stream) deoarece nu ar mai vinde cantitățile preconizate de gaze către Europa. Să nu uităm că o parte din aceste gaze provenite din North Stream, sunt uzinate în Cehia, Slovacia și în special Ungaria și stransformate în energie electrică ce este importată în România, deoarece noi nu mai avem capacitatea de a produce.

De aici ar rezulta că ar trebui să ne uităm cu mare atenție la cei care au condus în ultimii ani industria energetică românească, de au adus-o în situația de a importa mascat gazele rusești, la care alte state își adaugă profitul, taxele și impozitele.

Nu trebuie să uităm că dacă se va reuși finalizarea BRUA, din punct de vedere geopolitic România va avea o mare putere de influență în zonă, reducând dependențele regionale față de gazul rusesc în Bulgaria, Serbia, Ungaria, la care mai putem adăuga toate țările din Balcani și chiar Grecia. Cu alte cuvinte, Federația Rusă va pierde din puterea regională și din banii care sunt încasați pentru alimentarea Bulgariei și Serbiei ce au dependență 100% față de gazul rusesc și a Turciei și Greciei cu peste dependență de 50%.

De ce și cum au dispărut Nabucco, White Stream, AGRI, proiecte ale Uniunii Europene? Pentru că nu se aliniau cu Gazpromul ce dorește închiderea laturii sudice a cleștelui energetic proiectat cu mulți ani în urma de Kremlin în vederea supunerii energetice totale a Europei. Deci BRUA este în pericol!

Sau nu … Dacă prin BRUA ar circula gazul rusesc provenit din Turk Stream, lucrurile s-ar schimba! Și o schimbare și mai mare de optica ar fi dacă “apendicul” care ar lega rezervele din Marea Neagra de conducta principală nu s-ar realiza.

Prin orice mijloace Moscova a acționat astfel încât toate proiectele UE să nu se realizeze sau să se realizeze cum dorește Kremlinul.

Poate că și cei nouă ani pierduți, de când s-au descoperit depozitele de gaze din Marea Neagră s-ar putea să fie din cauza lobyului Kremlinului. Problema nu poate fi dezlegată decât de instituțiile românești abilitate ca urmare a analizei comparativ – istorice realizată de specialiști.