Apărare

MApN: Vom răspunde riguros, în termenul stabilit la solicitarea CE privind contractul Piranha V

Sursa: General Dynamics European Land Systems

Ministerul Apărării Naționale va răspunde riguros, în termenul stabilit și în conformitate cu prevederile legale la cererea de informații din partea Comisiei Europene privind contractul Piranha V, se spune într-un răspuns al instituției, la solicitarea Umbrela Strategică.

”Ministerul Apărării Naționale urmărește cu rigurozitate îndeplinirea activităților din cadrul domeniilor de responsabilitate, în termenele stabilite, în conformitate cu prevederile legale”, spune MApN.

MApN nu precizează care este termenul de răspuns la cererea Comisiei Europene.

MApN menționează că Solicitarea de informații a Comisiei Europene reprezintă un document al instituției
UE, deţinut de autorităţile române  și că accesul la document este ” supus condițiilor reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (în special, articolul 5)”.

În ceea ce privește conținutul răspunsului autorităților române, MApN a comunicat, pentru Umbrela Strategică că se află sub incidența unei ”prezumții generale de confidențialitate”.

”Subliniem că, potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, întregul schimb de documente între Comisia Europeană şi un stat membru al UE prin intermediul platformei EU Pilot se află sub incidența unei prezumţii generale de confidenţialitate (de exemplu, hotărârea în cauza C-57/16 P, ClientEarth împotriva Comisiei Europene, punctul 81, dar şi jurisprudenţa relevantă menţionată la respectivul punct)”, se detaliază în răspunsul MApN, la solicitarea Umbrela Strategică.

Direcţia Generală Industria Apărării şi Spaţiu a Comisiei Europene a trimis în luna noiembrie autorităților române prin intermediul platformei EU Pilot o Solicitarea de informaţii privind contractul de achiziționare a blindatelor Piranha V de către Armata română.