Victor Grigorescu: Cheia americană și cum joacă România în transformarea profundă a Energiei europene

Opinie a lui Victor Grigorescu, expert în Energie și Afaceri Europene, pentru Umbrela Strategică:

«Sectorul energetic european este în plin proces de transformare profundă, cu obiectivul de a deveni neutru din punct de vedere climatic în perspectiva anului 2050. În anul care se încheie, instituțiile europene au ajuns la un acord cu privire la criteriile de clasificare a investițiilor sustenabile (așa-numita Taxonomie) și au agreat, în linii mari cel puțin, mecanismelor de finanțare și alocările bugetare destinate tranziției de la utilizarea combustibililor fosili către o alternativă mai puțin poluantă.

Mai multe strategii de etapă sau sectoriale adoptate în 2020 întregesc cadrul politicilor UE în materie de decarbonare a sectorului energetic: strategia pentru hidrogen (iulie), planul pentru obiectivele climatice din 2030 (septembrie), strategiile privind metanul și renovarea clădirilor (octombrie) sau strategia referitoare la energia eoliana offshore (noiembrie).

România a securizat fonduri europene substanțiale în cadrul mai multor mecanisme comunitare precum: Fondul pentru Tranziție Justă, care va ajuta șase județe cele mai afectate de tranziția energetică, Fondul de Modernizare sau Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ce nu poate fi trecut la capitol reușite? Nu este încă clar dacă vom putea folosi banii UE pentru dezvoltarea de capacități de producție a energiei nucleare.

Așa cum arată lucrurile acum, un rezultat minimal ar fi ca legislația UE, mai ales Taxonomia, să nu interzică instituțiilor financiare (ex. BERD, BEI) să finanțeze proiectele Nuclearelectrica.

Guvernul român a obținut un semnal important din partea SUA privind disponibilitatea companiilor americane de a se implica în proiectele de la Cernavodă, dar acordarea de credite la export este doar primul pas în finanțarea prelungirii duratei de viață a Reactorului 1 și construcția altor doua noi unități.

Finanțările pentru investițiile în gaze naturale par a fi restricționate din cauza impunerii unor limite de emisii drastice, care nu par a fi neapărat corelate cu ceea ce poate oferi tehnologia actuală în domeniu.

Centralele românești de profil realizează emisii cifrate aproximativ în jurul a 350g CO2e/kWh, iar această valoare nu poate fi redusă semnificativ pentru moment, fără implementarea unor tehnologii de captare a CO2 care sunt încă prohibitive sub aspectul costurilor.

Mult discutata utilizare a hidrogenului pune încă probleme serioase pe termen scurt și mediu: hidrogenul este mai volatil decât gazul natural și are nevoie de standarde de siguranță diferite, nu există încă o piața pentru acest gaz decarbonat și nu știm cât va costa efectiv producția și transportul său către centrale care astăzi folosesc gaz natural.

Pentru a asigura tranziția reală de la cărbune la combustibili gazoși cu emisii reduse este nevoie de cantități semnificative de hidrogen (dacă luăm în calcul o pondere a hidrogenului în amestec de 50%), ce nu sunt disponibile în acest moment din cauza lipsei de infrastructura de producție, transport și stocare.

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană nu a acceptat încă definit două planuri-cheie transmise de România, cel privind politicile energetice și de mediu (PNIESC) și cel privind redresarea și reziliența (PNRR), de care depinde direct injecția de fonduri în economia națională, mult încercat de actuala criză sanitară.

Pentru anul următor, România ar trebui să închidă favorabil discuțiile pe cele două planuri de finanțare amintite și să definitiveze detaliile pentru implementarea Fondului de Modernizare, mult așteptat de mediul de afaceri (răspunsul pieței la apelul de proiecte anunțat de MEEMA a fost impresionant; au fost transmise în jur de 700 de intenții de proiecte).

Mai apoi, trebuie găsită o soluție rezonabilă la finanțarea investițiilor în sectorul gazelor naturale, fără de care tranziția în zonele carbonifere și planul de redresare al Complexului Energetic Oltenia, spre exemplu, sunt greu de imaginat.

Creșterea rolului SUA în calitate de partener strategic în sectorul economic, în complementaritate cu cooperarea militară și de securitate, reprezintă cheia pentru succesul planurilor noastre de consolidare a poziției în Marea Neagră, pentru dezvoltarea sectorului nuclear, precum și, în general, pentru menținerea unui parcurs echilibrat al tranziției energetice, cu costuri rezonabile (suportabile) pentru consumatorul român și pentru mediul de afaceri (mai ales în segmentul industrial).»