Claudiu Cazacu, XTB: Reglementări ”de frână” pentru avântul giganților din IT?
Începutul reglementării mai stricte a domeniului fintech din China ar fi părut surprinzătoare nu mai departe de acum câteva luni. Pentru analiști, dar mai ales pentru milioanele de investitori în Ant Financial, divizia Alibaba, hotărârea de a bloca listarea cu doar câteva zile înainte de momentul intens așteptat a venit ca o lovitură, remarcă Claudiu Cazacu, Consulting Strategist al XTB România, într-o analiză trimisă Umbrela Strategică.
Acoperirea mediatică a IPO-ului (ofertă publică inițială) anunța un imens succes: ar fi urmat să treacă pe locul 1 în topul celor mai mari oferte din istorie. Deși a vizat să strângă 35 de mld. dolari (echivalent în yuani) la o valoare a firmei de 320 mld. dolari (echivalent), interesul enorm, inclusiv din partea investitorilor de retail, a condus de fapt la o suprasubscriere de 872 de ori în Shanghai și de 389 ori în Hong Kong. Sumele implicate sunt, din datele noastre, fără precedent.
Un discurs al fondatorului Alibaba, în care descria industria bancară tradițională ca având o mentalitate învechită (de tip casă de amanet, referindu-se la nevoia de a avea mereu colateral pentru fiecare împrumut, și fără a inova pe partea de produse) nu pare să fi fost cel mai inspirat, privind în urmă.
Mesajul public a precedat cu puțin timp decizia autorităților de a opri procedura de listare. Potrivit unor reguli în curs de finalizare, anunțate ulterior suspendării IPO, cerințele de capital pentru firma care oferă și microfinanțări ar urma să impună majorarea resurselor Ant cu 12 mld. de dolari. Profitabilitatea firmei ar urma astfel să fie considerabil reevaluată. Vor fi oare investitorii la fel de dornici să participe la ofertă în noile condiții? Sau vor solicita o redefinire a prețului pe acțiune, reflectând noile condiții? Anul 2021 ar putea să nu fie, astfel, momentul pentru listarea Ant, șanse mai bune părând a avea 2022.
În plus, Ant va trebui să solicite două licențe pentru diviziile sale de la autoritatea bancară, și o alta, separat, de la banca centrală, pentru a opera ca holding financiar. Este posibil ca nu toate să îi fie oferite. Regulile jocului s-au schimbat brusc. Investitorii care au sperat la un câștig rapid de pe urma listării au rămas dezamăgiți, iar efectul asupra imaginii e greu de cuantificat.
Autoritățile de reglementare din China par să fi devenit mai atente și la riscurile implicate de ”împachetarea” unor împrumuturi în produse vândute ulterior investitorilor, o formă de securitizare care a fost utilizată înainte de criza financiară din 2008 – 2009.
În plus, siguranța datelor personale intră și ea în vizor: președintele autorității de reglementare bancară a declarat că e nevoie să se definească dreptul de proprietate asupra datelor, sugerând că firmele din domeniu ar fi putut să folosească datele utilizatorilor fără transparență. La nivel individual, protecția datelor a început să preocupe tot mai mult China, un nou Cod Civil fiind pus în discuție în încercarea de a oferi soluții și mai multă claritate în domeniu.
Propunerile de reglementare sunt sus pe lista de priorități și în SUA, doar că aici atenția este mai ales asupra influenței pe care o au pe piață giganți precum Facebook, Google, Amazon.
Atenția a fost atrasă de modul în care își promovează serviciile, transferând date și cunoștințe între divizii diferite, alături de preocupări pentru utilizarea datelor personale și abuz de poziție dominantă (Facebook), utilizarea datelor altor vânzători pentru a beneficia în stabilirea propriilor linii de produs și oferte comerciale (Amazon) sau folosirea unor produse cu cotă de piață dominantă pentru a își promova propriile linii de interes (Google).
Lista este variată, în centru fiind datele personale și dezvoltarea unor avantaje majore de pe urma unei poziții de forță pe o anumită piață. În linii mari, vorbim de o suprapunere parțială, dar importantă, a sferei de îngrijorări a Chinei și a SUA.
Dacă în unele privințe, China pare a recupera pe partea de reglementare, acoperind zone lăsate mai degrabă ”libere”, în special în privința datelor personale, SUA a înregistrat o atitudine sensibil mai restrictivă în segmentul de fintech.
Prudența poate fi justificată prin perspectiva lecțiilor dureroase ale efectelor ”inovației” în criza din 2008. Totuși, integrarea unor servicii de plăți și bancare în aplicații de largă utilizare, precum cele ale Tencent și Alibaba (Ant) au dus la o dezvoltare masivă a ofertei din domeniul fintech la nivelul populației în China, cu o penetrare mult peste cea din SUA sau Europa de Vest.
Inițiative precum yuan-ul digital, deja testat la scară redusă în China, sunt iarăși cu mult înaintea tatonărilor rezervate ale Fed sau BCE. Este probabil ca tendința de a scruta modelul de business al giganților din IT din SUA să continue, la fel cum câmpul liber oferit în planul produselor financiare ale unor firme de tehnologie care concurează cu băncile în China să se reducă.
Pentru succesul viitor al firmelor majore din segmentul IT al celor mai mari economii ale lumii, e de dorit, totuși, ca reglementarea, necesară, să nu impună costuri de nedepășit sau interdicții clare de operare. Atât în SUA, cât și în China, aceasta este și ipoteza cea mai probabilă. O reducere a vitezei de creștere ar putea fi, însă, un efect secundar, pentru care e posibil ca acționarii giganților din IT, fie din China sau din SUA, să nu fie pregătiți.