Serbia și Muntenegru și-au expulzat reciproc ambasadorii pe fondul disputelor privind identitatea națională
Muntenegru și Serbia şi-au expulzat sâmbătă reciproc ambasadorii acreditați la Belgrad, respectiv Podgoriţa pe fondul tensiunilor privind identitatea națională a Muntenegrului, informează agenția France Presse.
Cu o zi înainte, pe 27 noiembrie, ambasadorul Serbiei la Podgoriţa calificase drept „eliberatoare” decizia Muntenegrului din 1918 de a renunța la independență în favoarea unirii cu Regatul sârbilor, croaților și slovenilor.
Potrivit ambasadorului, a fost „o expresie liberă a voinței poporului (din Muntenegru) de a se uni cu frații din Serbia”, a declarat el în cadrul ședinței unei asociații care îi reprezintă pe sârbii muntenegreni.
În replică, Muntenegru l-a declarat pe ambasadorul sârb Vladimir Bozovic persona non grata pentru “amestec în afacerile sale interne”, a transmis Ministerul de Externe al Muntenegrului, acordându-i 72 de ore să părăsească țara.
„Bozovic a denigrat, în modul cel mai direct, statul care i-a oferit ospitalitate diplomatică”, a subliniat MAE de la Podgoriţa.
Serbia a anunțat imediat o măsură reciprocă: ambasadorul Muntenegrului, Tarzan Milosevic, trebuie să părăsească țara în termen de 72 de ore, a comunicat Ministerul de Externe.
Disputele privind identitatea națională a Muntenegrului sunt o sursă de tensiune între cele două țări sud-slave, după ce Podgorița și-a proclamat independența față de Serbia în 2006. Conform recensământului din 2011, aproape 30% din cei 620.000 de locuitori din Muntenegru se declară sârbi. Unii dintre ei s-au opus actualului guvern de la Podgorița de a consolida identitatea națională a Muntenegrului.
În mod simbolic, parlamentarii muntenegreni au adoptat, în 2018, o rezoluție care a anulat deciziile adunării din 1918 în cursul căreia se luase decizia unirii cu Serbia.
Actualul guvern muntenegrean, care a decis expulzarea ambasadorului Bozovic, va fi succedat de o coaliție formată din partide pro-sârb care a câștigat alegerile legislative din august.