MApN anunță că 5 la sută dintre pensionarii săi vor beneficia de bilete de tratament balnear și de recuperare
Guvernul de la București a adoptat în ședința din 18 noiembrie o Hotărâre privind stabilirea numărului de bilete de tratament balnear și de recuperare, a condițiilor și modului de acordare, precum și a modului de distribuire sau de decontare a acestora în sistemul pensiilor militare de stat, a informat MApN.
Documentul, elaborat cu sprijinul structurilor de specialitate din MApN cu atribuții în domeniul creșterii calității vieții personalului și al pensiilor militare, îmbunătățește cadrul legislativ prin care se acordă unele drepturi pensionarilor militari.
Astfel, aceștia vor beneficia, anual, de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, de un număr de bilete de tratament balnear și de recuperare în sistemul național reprezentând cinci la sută din numărul pensionarilor aflați în plată la fiecare casă de pensii sectorială la data de 1 august a anului precedent.
Hotărârea de Guvern prevede, de asemenea, ca tratamentul balnear şi de recuperare să se efectueze, pe durata întregului an calendaristic, în staţiunile de interes naţional şi local, precum şi în staţiunile balneare şi balneoclimaterice din unele localităţi şi areale care dispun de factori naturali de cură.
În actul normativ sunt reglementate, totodată, condiţiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către pensionarii militari pentru a beneficia de atribuirea biletelor de tratament balnear şi de recuperare, respectiv de decontare a costului acestora.
Referitor la modul de atribuire și decontare, actul normativ stabileşte, printre altele, modelul cererii care trebuie depusă de solicitanţi în acest sens, precum şi condițiile specifice şi punctajele aferente utilizate pentru ierarhizarea acestora.