Azerbaidjanul a cumpărat arme din Turcia de 77 milioane USD cu o lună înaintea reluării luptelor în Nagorno-Karabakh
Azerbaidjanul a cumpărat armament în valoare de 77 de milioane de dolari din Turcia cu o lună înainte de reluarea ostilităților în Nagorno-Karabakh, iar vânzările industriei turcești de armament către regimul de la Baku au crescut de șase ori în acest an, potrivit datelor privind exporturile, informează agenția de știri Reuters.
Mărul discordiei dintre Armenia și Azerbaidjan este Nagorno-Karabakh, o regiune secesionista din Azerbaidjan susținută de Armenia, care în ultimul deceniu al secolului trecut a fost scena unui război sângeros.
Început în urmă cu aproape trei decenii, toate încercările de mediere nu au reușit să pună capăt definitiv acestui conflict dintre cele două foste republici sovietice. În încercarea de a limita efectele unui potențial nou război între Armenia și Azerbaidjan, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și ONU au impus în 1992-1993 un embargo asupra vânzărilor de arme către cele două țări, însă, fără prea mult succes: embargoul este încălcat în mod deschis sau reinterpretat, inclusiv de puteri regionale, ca Turcia și Israel, sau mari puteri, ca Rusia și Franța.
Cifrele publicate de Adunarea Exportatorilor din Turcia, care grupează peste 95.000 de companii exportatoare din 61 de sectoare, arată că Azerbaidjanul a achiziționat echipamente militare în valoare de 123 milioane de dolari din Turcia în primele nouă luni ale anului 2020.
Majoritatea achizițiilor de drone, lansatoare de rachete, muniție și alte arme s-au înregistrat după ciocnirile de frontieră dintre Azerbaidjan și Armenia din luna iulie.
Vânzările de echipamente militare au crescut de la 278.880 de dolari în luna iulie la 36 milioane USD în luna august și la 77,1 milioane USD în septembrie, conform datelor. Spre comparație, în primele nouă luni ale anului 2019, vânzările militare ale Turciei către Azerbaidjan s-au ridicat la doar 20,7 milioane de dolari.
“Ankara este foarte hotărâtă să răspundă nevoilor (regimului de la) Baku”, a declarat Turan Oguz, un analist militar turc. “Cooperarea solidă în domeniul apărării dintre Azerbaidjan și Turcia devine din ce în ce mai puternică pe zi ce trece”, a completat analistul.
Ankara, care dorește să participe la discuțiile de pace, susține că nu este direct implicată în lupte. Însă, oficialii azeri s-au lăudat în repetate că utilizează drone turcești în cursul luptelor.
Creșterea vânzărilor de arme reflectă influența din ce în ce mai mare a Turciei în regiune și indică înarmare într-un ritm accelerat a Azerbaidjanului chiar înainte de reluării conflictului din Nagorno-Karabakh.
Pentru foarte mult timp, Rusia a fost principalul furnizor de armament atât al Azerbaidjanului, cât și al Armeniei.
Potrivit datelor Institutului Internațional de Cercetări în domeniul Păcii de la Stockholm (SIPRI), 93% din armamentul importat de Armenia după 2010 provine din Rusia.
Premierul armean Nikol Pashinyan a declarat marți că doar o modificare a poziției Turciei ar putea determina azerii să oprească acțiunile militare în Nagorno-Karabakh, dar nu a dat niciun indiciu că ar fi văzut semne ale unei schimbări în acest sens.
În luna septembrie, Azerbaidjanul a urcat în fruntea listei clienților industriei militare din Turcia, depășind Omanul și Statele Unite, cu 63 de milioane de dolari fiecare, arată datele privind exporturile.
Autoritățile turce spun că țara a devenit al patrulea producător mondial de drone de când Erdogan a crescut producția internă pentru a reduce dependența de echipamentele militare occidentale.
Potrivit lui Turan Oguz, azerii folosesc în Nagorno-Karabakh drone Bayraktar TB2, fabricate de o companie fondată de Selcuk Bayraktar, un inginer aerospațial care în 2016 s-a căsătorit cu fiica lui Erdogan.
De asemenea, muniție inteligentă fabricată în Turcia este vizibilă în înregistrările de pe câmpul de luptă publicate de Ministerul Apărării de la Baku, a mai spus Oguz.
Azerbaidjanul a folosit resursele financiare obținute în urma exporturilor de petrol și gaze pentru a cumpăra arme de la o serie de furnizori străini, dar și pentru a crea o industrie militară locală, în timp ce asistența militară din Rusia a permis Armeniei să-și modernizeze forțele armate, echilibrând situația, relatează publicația Liberation.
Regimul de la Baku importă o cantitate mult mai mare de materiale de război: de aproape zece ori mai mult decât Armenia în ultimul deceniu, conform SIPRI. Totodată, furnizorii Azerbaidjanului sunt mai diversificați – Rusia, Belarus, Israel, Turcia, dar și Franța.
Conflictul din Caucaz a fost o reclamă bună pentru industria militară turcă: Serbia și Ucraina iau în calcul achiziționarea de drone de recunoaștere și atac de la compania turcească Bayraktar după ce conflictele din Siria, Libia și Nagorno-Karabah au demonstrat eficiența acestor aeronave fără pilot, relatează Daily Sabah și Balkan Insight.