IntelligenceȘtiri

Premierul Ungariei, Viktor Orban, îl susține pe Trump în scrutinul prezidențial din SUA și denunță „imperialismul moral” al Partidului Democrat

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat luni că-l susține pe Donald Trump în scrutinul prezidențial din Statele Unite din luna noiembrie, acuzând în același timp Partidul Democrat că a impus lumii o diplomație construită pe baza imperialismului moral, informează Business Insider.

“Susținem victoria lui Donald Trump, întrucât cunoaștem bine diplomația guvernelor democrate americane, construite pe imperialismul moral. Am fost obligați să-l trăim înainte, nu ne-a plăcut, nu vrem să din nou”, a scris liderul de la Budapesta într-un material publicat într-un ziar proguvernamental.

Trump l-a felicitat pe Viktor Orban atunci când controversatul lider maghiar a vizitat Casa Albă anul trecut, descriindu-l drept „respectat în toată Europa” și lăudând abordarea sa dură față de imigrație.

“Știu că este un om dur, dar este un om respectat și a făcut ceea ce trebuie, potrivit multor oameni, în ceea ce privește imigrația”, a afirmat Trump despre Orban.

La rândul său, în cursul vizitei sale, Viktor Orban a declarat că Ungaria este „mândră de a fi alături” de Statele Unite „în lupta împotriva migrației ilegale, a terorismului și pentru protecția comunităților creștine din întreaga lume”.

Ales în funcția de prim-ministru al Ungariei în 2010, Orban a fost criticat de politicienii occidentali pentru politicile iliberale, acuzându-l că ar fi subminat democrația ungară prin măsuri de restricționare a libertății mass-mediei, a independenței justiției și încălcarea drepturilor omului.

Organizația neguvernamentală pentru drepturile omului Freedom House a comunicat la începutul acestui an că Ungaria „astăzi nu mai poate fi considerată o democrație” și că regimul Orban „a abandonat orice pretenție că ar respecta instituțiile democratice”.