Președintele Conferinței de Securitate de la Munchen după summitul pe tema Ucrainei: ”Putin nu pierde, iar Zelenski nu va câștiga”
Rusia și Ucraina au înregistrat unele progrese în ceea ce privește restabilirea păcii în estul Ucrainei, la un summit de la Paris mediat de Germania și Franța, însă ambasadorul Wolfgang Ischinger, președintele Conferinței de Securitate de la Munchen, avertizează că cele două mari puteri UE „au accept, de facto, perspectiva unui conflict înghețat, astfel că Putin nu pierde, iar Zelenski nu va câștiga”.
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Volodîmîr Zelenski, au convenit să pună în aplicare un pact de încetare a focului în estul Ucrainei, în urma primei întrevederi între cei doi lideri, la un summit la Paris.
„Părțile se angajează să pună în aplicare în mod deplin și cuprinzător pactul de încetare a focului, consolidat prin implementarea tuturor măsurilor necesare pentru încetarea focului înainte de sfârșitul anului 2019”, se arată într-o declarație comună a participanților, preluată de canalul Deutsche Welle.
Rebelii proruși au anunțat că sunt dispuși să participe la un schimb de prizonieri, parte a acordului, dar au oferit la schimb mai puțini prizonieri ucraineni decât a cerut Kievul.
De asemenea, UE și-a exprimat marți susținerea pentru acest armistițiu, salutând măsurile „importante” convenite, dar a avertizat că trebuie făcuți rapid pași concrete ori altfel armistițiul riscă să aibă aceeași soartă ca acordul de la Minsk, din 2015.
„Implementarea rapidă și completă a acestora este esențială și ar avea un impact pozitiv direct asupra vieții oamenilor din estul Ucrainei, de pe ambele părți ale liniei de contact”, a spus un purtător de cuvânt al UE.
Un element cheie al pactului negociat recent la Paris este un schimb de prizonieri, dar, separatiștii, care au salutat acordul, au spus marți că vor fi dispuși să schimbe 53 de ucraineni pentru 88 de rebeli, lucru care indică precaritatea înțelegerii. Cu o zi înainte, Zelenski spusese că 72 de prizonieri ucraineni vor fi acasă înainte de sfârșitul anului.
Sporind și mai mult îndoielile privind șansele de reușită ale pactului, proaspătul lider de la Kiev a încercat să se distanțeze de consecințele acordului, afirmând că: „Este o situație foarte dificilă; suntem ostatici ai acordului de la Minsk”.
“Au fost abordate multe chestiuni, iar omologii mei au spus că este un rezultat foarte bun pentru o primă întâlnire. Dar, să fiu sincer, este foarte puțin; am vrut să rezolv un număr mai mare de probleme”, a spus Zelenski.
O chestiune majoră pentru Kiev este cea privind controalele la frontieră dintre Rusia și Ucraina. Liderul de la Kiev vrea să fie sigur că există controale adecvate pe toată lungimea frontierei între cele două țări înainte de alegerile locale pentru care militează Moscova și rebelii.
Pe de altă parte, Putin a militat pentru acordarea de autonomie sporită regiunilor controlate de rebeli și a spus că Ucraina ar trebui să amnistieze insurgenții.
Rezumând situația, ambasadorul german Wolfgang Ischinger a afirmat pe Twitter că: „De facto, Berlinul și Parisul au accept perspectiva unui conflict înghețat. Astfel că Putin nu pierde, iar Zelenski nu va câștiga. Nu este deloc bine. Dar putea să fie mult mai rău”.
„În ceea ce privește summitul Formatul Normandia: este destul de remarcabil faptul că decizia NATO de a nu menționa pe nume Georgia și Ucraina în declarația emisă după reuniunea NATO de la Londra nu a atras prea multă atenție internațională. Sunt sigur că Moscova nu a ignorat acest lucru”, a completat fostul ambasador german în SUA și Marea Britanie.