ApărareIntelligenceȘtiri

China se confruntă cu un val din ce în ce mai mare de ostilitate la nivel global în urma pandemiei – raport secret

Un raport intern, întocmit de o instituție afiliată principalei agenții de spionaj și poliție secretă din China, avertizează că regimul de la Beijing se confruntă cu un val din ce în ce mai mare de ostilitate la nivel global în urma pandemiei, existând chiar riscul ca tensiunile cu Statele Unite să degenereze într-o confruntare armată, informează agenția de știri Reuters, citând surse familiare cu documentul.

În acest context, autorii raportului avertizează că regimul de la Beijing ar trebui să fie pregătit chiar și pentru scenariul cel mai negru: o potențială confruntare armată între China și Statele Unite.

Raportul, prezentat la începutul lunii aprilie liderilor de la Beijing, inclusiv președintelui Xi Jinping, indică faptul că nivelul de ostilitate la adresa Chinei este la cel mai înalt nivel după reprimarea protestelor din Piața Tiananmen, în 1989, potrivit surselor menționate anterior, care au vorbit sub protecția anonimatului.

În urmă cu 30 de ani, după reprimarea cu brutalitate a protestelor de la Tiananmen, Statele Unite și mai multe guverne occidentale au impus sancțiuni împotriva Chinei, interzicând sau restricționând vânzărilor de arme și transferurile de tehnologie.

Tank Man – Piata Tiananmen pe 4 iunie 1989 (Stuart Franklin/MAGNUM)

Raportul a fost întocmit de Institutele pentru Relații Internaționale Contemporane din China (CICIR), o organizație de cercetare afiliat Ministerului Securității Statului, principala agenție de informații și poliție secretă din China.

Autorii raportului mai afirmă că Statele Unite își propun să submineze puterea Partidului Comunist din China prin încercarea de a scădea încrederea publicului.

De asemenea, raportul indică faptul că ostilitatea la adresa Beijingului ar putea alimenta rezistența față de investițiile chineze în alte țări, afectând inclusiv proiectul “Noul Drum al Mătăsii”. Totodată, Washingtonul și-ar putea intensifica sprijinul financiar și militar acordat aliaților regionali ai SUA, lucru ce ar spori volatilitatea climatului de securitate în Asia de Est și Pacific.

Jurnaliștii de la Reuters precizează că nu au văzut documentul, iar materialul se bazează pe declarațiile făcute de mai multe surse anonime, familiare cu raportul.

În acest moment, cei mai mulți experți consideră că relațiile dintre China și Statele Unite sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, fiind marcate de neîncredere, disensiuni și acuzații privind pe o serie de teme, de la comerț la Taiwan sau protestele din Hong Kong, ori revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud.

Lideri din întreaga lume, în frunte cu președintele Donald Trump, au criticat în repetate rânduri modul în care China a gestionat situația și au acuzat Beijingul de lipsă de transparență, suprimând informațiile inițiale despre magnitudinea pandemiei. Unele state au solicitat o anchetă internațională cu privire la originile și răspândirea inițială a virusului.

Beijingul a negat în repetate rânduri că ar fi ascuns informații despre severitatea pandemiei.