Agențiile de spionaj din SUA au ajuns la concluzia că noul coronavirus “nu a fost creat ori modificat genetic”
Comunitatea de informații din Statele Unite a anunțat oficial că dovezile aflate la dispoziția experților americani indică faptul că virusul SARS-Cov-2, apărut în China în luna decembrie, “nu a fost creat de oameni sau modificat genetic”, informează agenția de știri Reuters.
ODNI statement: Covid-19 "was not manmade or genetically modified." But agencies still looking into whether outbreak began with infected animals or accident in lab. pic.twitter.com/NFjbIlPJqK
— Greg Miller (@gregpmiller) April 30, 2020
“Comunitatea de informații este de acord cu largul consens științific potrivit căruia virusul Covid-19 nu a fost creat de oameni sau modificat genetic”, a transmis Oficiul Directorului Serviciilor Naționale de Informații (ODNI), printr-un comunicat dat publicității joi.
Datele actuale și noile informații continuă să fie studiate riguros “pentru a stabili dacă epidemia a izbucnit în urma contactului cu animale infectate sau după un accident într-un laborator din Wuhan”, a precizat ODNI.
Este pentru prima oară când agențiile de informații americane neagă în mod oficial teoriile conspirației privind modul în care a apărut virusul.
Acest anunț vine în contextul răspândirii teoriilor conspirației, apărute în ultimele săptămâni și preluată de anumiți susținători ai lui Donald Trump, care sugerează că acest nou coronavirus a fost dezvoltat de cercetătorii chinezi într-un laborator de virologie, iar în urma unui accident, noul virus creat artificial s-a răspândit în oraș.
Chiar președintele Statelor Unite, Donald Trump a avertizat recent că regimul din de la Beijing va da socoteală dacă se dovedește că este “responsabil cu bună știință” pentru actuala pandemie și a acuzat China “că ar face tot ce poate” pentru ca el să nu fie reales la Casa Albă.
Trump a reiterat la începutul acestei săptămâni că Administrația SUA desfășoară o “investigație serioasă” cu privire la originile pandemiei.
La scurt timp după anunțul agențiilor de informații din SUA, Donald Trump a declarat că este convins că noul coronavirus provine de la un institut chinez de virologie de la Wuhan, dar a refuzat să divulge alte detalii. Afirmația liderului de la Casa Albă probabil va alimenta tensiunile între Washington și Beijing cu privire la originile epidemiei.
“Nu pot să vă spun despre asta. Nu am voie să vă spun despre asta”, a adăugat Donald Trump.
“Dar este un lucru groaznic care s-a întâmplat – fie că au făcut o greșeală sau a început ca o greșeală, iar apoi au făcut alta. Sau cineva a făcut ceva intenționat?”, a completat președintele american.
Experții consideră că noul coronavirus a apărut într-o piață din Wuhanm unde se vindeau animale, și s-a transmis de la animale la oameni.