ApărareȘtiri

Un membru al echipajului portavionului USS Theodore Roosevelt a murit din cauza coronavirusului

USS Theodore Roosevelt (site oficial)

Forțele Navale ale SUA au anunțat luni că un membru al echipajului portavionului USS Theodore Roosevelt a decedat din cauza coronavirusului, iar alți peste 580 de marinari și ofițeri de pe navă sunt infectați, informează Reuters și Liberation.

Militarul a decedat în urma complicațiilor cauzate de infecția cu virusul SARS CoV-2. Acesta se afla la terapie intensivă din data de 9 aprilie.

Printre cei infectați se numără și fostul comandant al navei, căpitanul Brett Crozier, care a fost demis după ce a trimis un memoriu neclasificat în care cerea evacuarea navei.

Majoritatea personalului de pe navă a fost debarcat pe insula Guam, însă la bord au rămas în jur de 1000 dintre cei aproximativ 4.800 de oameni care formează echipajul navei.

De asemenea, potrivit generalul John Hyten, Departamentul Apărării de la Washington preconizează că pandemia de coronavirus ar putea afecta mai multe nave americane, așa cum a fost cazul portavionului USS Theodore Roosevelt, unde peste o zecime din echipaj a fost testat pozitiv cu virusul SARS CoV-2.

Nave militare din întreaga lume au fost direct afectate de coronavirus, inclusiv submarine din Olanda sau Rusia.

De asemenea, portavionul francez Charles de Gaulle (R91) și-a întrerupt misiunea și a revenit duminică la Toulon a după ce 50 membri ai echipajului au prezentat simptome specifice coronavirusului.

Răspândirea bolilor infecțioase la bordul navelor este favorizată de faptul că un număr mare de persoane lucrează, mănâncă și dorm în spații restrânse.

În mod clar, măsurile de distanțare socială și izolarea bolnavilor pentru a combate răspândirea coronavirusului SARS CoV-2 (care cauzează boala COVID-19) sunt imposibil de aplicat la bordul unei nave, chiar dacă vase ca portavioanele au centre medicale moderne.

Conform studiilor efectuate în cazul navei de croazieră Diamond Princess, afectată de coronavirus în luna februarie, s-a constatat că rata contagiozității a fost de patru ori mai mare decât la Wuhan, epicentrul epidemiei.