ApărareImportant

Forțele Aeriene primesc un nou avion de transport C-130H Hercules, din excedentul SUA

(Foto-US Embassy Bucharest)

Forțele Aeriene au primit miercuri, 14 octombrie, al optulea avion de transport C-130H Hercules, din programul EDA- Excess Defense Articles (echipamente militare excedentare ale SUA).

La ceremonia de predare-primire au participat ministrul interimar al Apărării Radu Miruță și ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. Avionul este transferat cu titlu gratuit.

România este beneficiară a programului EDA din 1996.

C-130H Hercules este o aeronavă de transport versatilă și fiabilă, care poate îndeplini o varietate de misiuni precum transportul aerian, evacuare medicală, asistență umanitară și ajutor în caz de dezastru.

”În urmă cu aproape 30 de ani, SUA și România au încheiat Parteneriatul Strategic. De atunci, acesta a evoluat de la un angajament scris la o relație definită de misiuni comune, sacrificii și hotărârea de a apăra securitatea noastră comună. Astăzi, marcăm acest parteneriat nu doar prin cuvinte, ci și prin capabilități”, a declarat ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg.

În 2023, aviația militară a primit două C-130H2, tot în cadrul programului EDA, care au intrat în serviciul operațional în cadrul Escadrilei 901 Aviație Transport Strategic.

O aeronavă de tip C-130 Hercules aparținând Forțelor Aeriene Române a efectuat luni, 12 octombrie, un zbor pe ruta Bruxelles – București, pentru repatrierea a trei pacienți care au beneficiat de tratament medical pentru arsuri la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, Belgia,