ApărareImportant

Fregata Regele Ferdinand este navă-comandant de grupare în operațiunea SEA GUARDIAN

Foto: navy.ro

Fregata Regele Ferdinand va fi navă-comandant a unei grupări navale parțicipante la misiunea NATO SEA GUARDIAN, ceea ce constituie o premieră, au informat joi, 3 septembrie, Forțele Navale.

Fregata, cu un elicopter IAR-330 Puma Naval ambarcat și o grupă de Forțe pentru Operații Speciale (FOS), a plecat joi din portul militar Constanța, pentru o misiune de 40 de zile, în cadrul operațiunii NATO din Marea Mediterana.

Militarii români vor executa misiuni de monitorizare și control al traficului maritim, precum și de descurajare și prevenire a activităților ilegale în zona de operații.

Avand în vedere calitatea de navă-comandanr, la bord se află și personalul de stat major al grupării, condus de comandor Florian Tudorașcu.

”Prin participarea la această operație, Forțele Navale Române contribuie la consolidarea securității maritime în zona de responsabilitate a NATO și la îndeplinirea obiectivelor Alianței privind descurajarea și combaterea amenințărilor din mediul maritim, precum și dezvoltarea capacității de a răspunde rapid la un spectru larg de amenințări”, au apreciat Forțele Navale, într-un comunicat.

Fregata Regele Ferdinand este comandată de căpitan-comandor Silviu Constantinianu și are un echipaj format din 243 de militari.