România și dubla provocare a securității: investiții în apărare și reziliență cibernetică
( Articol de Cătălina Dodu, Partner Cybersecurity Leader for EMEIA Defence Sector & Technology Consulting Romania Leader, EY România, trimis Umbrela Strategică)
În ultimul deceniu, securitatea nu mai poate fi definită exclusiv prin prisma apărării militare tradiționale. Evoluțiile geopolitice recente au adus în prim-plan o realitate dublă: protejarea frontierelor fizice și, în egală măsură, apărarea infrastructurilor digitale. În acest context, tensiunile geopolitice și instabilitatea economică au amplificat riscul izbucnirii unor conflicte, unele dintre acestea materializându-se deja în zone ale globului care reconfigurează echilibrul de securitate la nivel regional și global și testează capacitatea alianțelor internaționale de a răspunde coerent.
Statele membre NATO se confruntă direct cu implicațiile acestor evoluții, iar flancul estic a devenit un pilon strategic al Alianței, ca răspuns la conflictul dintre Rusia și Ucraina. Țările de pe flancul estic și Uniunea Europeană au accelerat semnificativ investițiile în industria de apărare, în urma unei reevaluări profunde a capabilităților militare. Această direcție reflectă nu doar nevoia de consolidare industrială, ci și o recalibrare a deciziilor strategice asumate de statele membre pentru întărirea securității colective.
Conform raportului EY România la intersecția dintre securitate și economie, Polonia se detașează clar, cu o creștere de 116% a cheltuielilor de apărare, consolidându-și rolul de pilon de securitate regional. Creșteri de peste 65% au fost înregistrate și în Lituania, Letonia și Finlanda. În contrast, Slovacia, România și Bulgaria au înregistrat creșteri mai mici de 40%, ceea ce reflectă diferențe semnificative atât în capacitatea bugetară, cât și în ritmul de consolidare a capabilităților strategice.
În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%. Cu toate acestea, necesitatea investițiilor suplimentare rămâne critică, în condițiile în care o parte semnificativă a echipamentelor aflate încă în dotarea forțelor armate provin din generații tehnologice depășite.
În paralel, cererea pentru armament, servicii și echipamente militare în Europa a crescut într-un ritm care depășește capacitatea actuală de producție. Începând cu 2021, comenzile restante au înregistrat creșteri accelerate, iar între 2017 și 2024 volumul acestora a avansat cu 183%.
Acest dezechilibru între cerere și ofertă creează o oportunitate strategică pentru România. Extinderea capacităților industriale și integrarea în lanțurile de producție europene pot susține o repoziționare a industriei locale de apărare, în măsura în care sunt susținute de investiții, infrastructură adecvată și parteneriate solide.
În același timp, spațiul de apărare se extinde dincolo de dimensiunea fizică. Amenințările nu mai sunt vizibile doar pe câmpul de luptă, ci și în infrastructurile digitale care susțin economia și funcționarea statului.
Securitatea cibernetică devine astfel un element critic atât pentru sectorul militar, cât și pentru cel civil. Spre deosebire de amenințările convenționale, care pot fi detectate și interceptate, atacurile cibernetice sunt dificil de anticipat și, de multe ori, sunt identificate după producerea efectelor. Utilizarea inteligenței artificiale amplifică aceste riscuri și crește complexitatea atacurilor.
Datele globale indică dimensiunea acestui fenomen: costurile generate de criminalitatea cibernetică sunt de aproximativ 10 trilioane de USD. În același timp, datele studiului EY Cybersecurity Roadmap, arată că peste 90% dintre liderii de securitate consideră că atacurile facilitate de inteligența artificială reprezintă o amenințare majoră. În pofida acestui context, nivelul de pregătire rămâne limitat. Doar 48% dintre liderii de securitate au încredere deplină în capacitatea organizațiilor lor de a gestiona un atac cibernetic major bazat pe inteligența artificială, iar 85% consideră că bugetele alocate sunt insuficiente.
În România, situația este comparabilă. Conform studiului EY Emerging Technology Investment in Romania, doar 39% dintre organizații au implementat pe deplin măsuri de securitate cibernetică, ceea ce evidențiază un decalaj între nivelul de risc și gradul de pregătire.
În ultimii ani, industria de apărare a cunoscut o creștere accelerată a comenzilor și a veniturilor. Cu toate acestea, expunerea la riscuri cibernetice rămâne constantă, indiferent de contextul de securitate. În acest cadru, atât sectorul militar, cât și cel civil sunt nevoite să își recalibreze prioritățile și să aloce resurse suplimentare pentru consolidarea securității cibernetice.
Integrarea celor două dimensiuni, apărarea convențională și cea digitală, devine esențială pentru construirea unei capacități reale de răspuns. În absența acestei abordări integrate, investițiile în capabilități militare riscă să rămână incomplete într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex și interconectat.
