ApărareImportant

Președintele Comitetului Militar al NATO s-a întâlnit cu ministrul demis al Apărării

Foto: MApN

Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, președintele Comitetului Militar al NATO s-a întâlnit pe 7 mai la București cu ministrul demis al Apărării Radu Miruță și cu generalul Gheorghiță Vlad, șeful SMAp.

”România este pe deplin angajată în avansarea demersurilor dedicate asigurării securității și stabilității în regiunea Mării Negre, în context Aliat, având în vedere necesitatea unei abordări coerente a tuturor măsurilor adoptate pe Flancul Estic al NATO, cu accent pe sprijinul privind capabilitățile de combatere a dronelor care pătrund în spațiul aerian național”, a subliniat Radu Miruță.

A fost reiterată importanța implementării deciziilor majore adoptate la Summitul NATO de la Haga, din iunie 2025, privind creșterea investițiilor în apărare la 5% din PIB, dintre care 3,5% pentru domeniul apărării și 1,5% pentru domenii conexe apărării, precum infrastructura și reziliența.

În acest context, România alocă în jur de 38% din bugetul apărării pentru înzestrare, evidențiindu-se drept un contributor important atât la consolidarea posturii aliate, cât și la continuarea sprijinului pentru Ucraina, precizează MApN.

”România rămâne un aliat responsabil și activ, profund angajat în consolidarea securității colective. Prezența președintelui Comitetului Militar al NATO la București transmite un mesaj clar privind unitatea aliată, coeziunea și importanța strategică a Flancului Estic. În actualul context de securitate, cooperarea strânsă dintre aliați și capacitatea noastră de a ne adapta rapid reprezintă elemente esențiale pentru menținerea stabilității regionale”, a declarat șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu ocazia întâlnirii.