ApărareImportant

Miruță vrea accesul direct al fabricilor românești într-un viitor SAFE 2

Radu Miruță Oficial

Ministrul Apărării Radu Miruță a discutat miercuri cu președinta Parlamentului European Roberta Metsola  despre propunerea României ca regulamentul unui viitor program SAFE 2 să prevadă ”maparea exactă a facilităților industriale existente și includerea directă a acestora în program”.

”Statul român are multe fabrici cu tehnologie de ultimă generație, are platforme ale vechilor fabrici, deja certificate, poziționate strategic, cu depozite, buncăre, poligoane care pot fi o parte componentă a unei noi strategii europene de extindere a capacităților de producție a armamentului. Pot acomoda tehnologia deținută de mari companii care nu dețin, în schimb, aceste bunuri”, a susținut Miruță, pe pagina sa oficială.

Conform MApN, în cadrul discuțiilor, ministrul a evidențiat importanța consolidării dimensiunii de apărare la nivelul Uniunii Europene, subliniind necesitatea asigurării unor alocări adecvate prin viitorul Cadru Financiar Multianual pentru sprijinirea finanțării industriei europene de apărare.

Ministrul Apărării a pledat pentru o abordare consolidată la nivel european în vederea simplificării procedurilor și instrumentelor din domeniul apărării, astfel încât statele membre să poată accesa într-un mod mai eficient fonduri europene dedicate.

În contextul evoluțiilor de securitate din vecinătatea estică, ministrul Miruță a reiterat importanța menținerii unei atenții sporite asupra regiunii Mării Negre, în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, precum și a implicațiilor mai largi generate de instabilitatea din alte regiuni, inclusiv din Orientul Mijlociu.

Oficialul român a subliniat necesitatea unei abordări coerente și unitare la nivel european și euro-atlantic, în coordonare strânsă cu NATO.

Discuțiile de astăzi au reconfirmat relevanța strategică a Flancului Estic al NATO pentru securitatea euro-atlantică. Ministrul apărării naționale a evidențiat contribuția consistentă a României la măsurile de consolidare a posturii aliate de descurajare și apărare, precum și angajamentul ferm pentru creșterea investițiilor în domeniul apărării.